Florile nunţii mele de vis

Împărăţia fremăta, oamenii alergau din loc în loc pentru a împrăştia marea veste, iar războaiele fuseseră amanate. Urma să se petreacă marele eveniment, căsătoria fiicei unice a Împăratului cu fiul Împăratului din Est. Era nunta la care împăratul alături de poporul lui visau de mulţi ani, pentru că era o căsătorie- alianţă, prin care războaiele ce curmau viaţa tinerilor vor lua sfarsit, şi pacea se va restaura între cele două împărăţii.

Prinţul umbla ţanţoş în faţa palatului împărătesc şi privea în jurul lui cu mare indiferenţă şi aroganţă. Deja socotea cate herghelii de cai, caţi slujitori noi, cate bogăţii îi vor trece prin mană. A, şi desigur se adăuga prinţesa, fata aceea micuţă şi uraţică care nu-l impresiona cu nimic, întrucat el era un mare luptător, şi războinicii ca el aveau drept scop în viaţă averea şi cuceririle teritoriale, nu dragostea unei capricioase!

Înăuntrul palatului împărătesc prinţesa căzuse pradă deznădejdei. Avusese atata timp să se obişnuiască cu ideea că nu va avea parte de dragoste niciodată, şi totuşi inima ei fremăta, avidă de sentimente şi cuvinte frumoase, de iubiri eterne care traversează paraul morţii doar pentru a fi împreună. Desigur, fetele de împarat sunt prin excelenţă sacrificate pentru binele împărăţiei, şi în felul acesta plăteau pentru confortul în care poporul lor nu trăise niciodată.

– Tată, spuse ea bătranului împărat, măcar dacă era mai frumos. E aşa de înalt, slab şi caraghios prinţul acesta! Are nasul coroiat, tenul măsliniu, chiar mă întreb, este el sigur fiul tatălui său, poate o fi făcut cu vreun argat!

– Nu ne foloseşte la nimic denigrarea, fata mea, şi să ştii că dragostea vine în timp şi nu stă în chipul cu care ne-am născut. Nici nu ştii cate pregătiri a făcut pentru ca tu să ai parte de o nuntă de vis! Să vezi caleaşca aurită, servitorii îmbrăcaţi de sărbătoare, caii albi zvelţi pe care i-a cumpărat numai pentru tine, inelul cu smarald precum culoarea ochilor tăi…

– Dar tată, le-am văzut şi nici una dintre ele nu mi-au smuls niciun zambet. Ce pustie este lumea cand nimic din jur nu îţi place! Cum să intru în biserică cu acest om, şi să jur iubire veşnică pană la moarte?

– Şi aici şi-a dat toată silinţa fata mea, zise împăratul. Niciodată nu am văzut lumanari nunta atat de frumoase. Pe jos slugile lui au pus covoare persane cu motive florale, comandate de acum 6 luni, care au venit abia ieri tocmai din Persia…ce ai putea dori mai mult?

– Motive florale? prinţesa tresărise. Îmi plac florile…mai ales cele albe…

Cand veni ora cununiei religioase, Împăratul şi prinţesa s-au grăbit către caleaşca ce-i ducea la biserică. Ajunşi în faţa lăcaşului sfant, Împăratul deschise uşa bisericii cu un zambet tainic şi o lăsă pe iubita lui fiică să păşească prima…Cand a văzut interiorul bisericii, prinţesa s-a luminat la faţă iar pasul ei a devenit sprinten. Parcă nici prinţul nu i se mai părea aşa urat, chiar avea o roşeaţă care îi colora plăcut tenul măsliniu. Iar prinţul, cand  văzu mireasa atat de frumoasă şi de fericită, simţi sangele cum îi colorează obrajii şi uită pe loc de războaiele care-l aşteptau.

Erau flori albe peste tot în biserică, iar parfumul lor îmbia la armonie, iubire şi prietenie veşnice….

Mă bucur că Blogatu a lansat concursul acesta…

Lasă un răspuns