Cu job sau fără job?
Îmi stau pe limbă de câțiva ani niscai răutăți la adresa celor care nu-și găsesc de muncă, și dacă se angajează stau maxim 6 luni după care ori pleacă singuri ori sunt dați afară. Păi nu-i corect pentru albinuțele patriei: noi suportăm și program, și șefi, și rutină, și stres, iar ei nu. Ei nu pot lucra decât pe un salariu de la 1000 de euro în sus din prima, pe un program pentru gravide, și doar dacă li se vorbește ca la grădiniță: gingaș și cu multe mângâieri pe frunte.
Ar fi multe motive pentru care nu te angajează nimeni:
1. Lumea nu te place. Te duci la interviu cu o coamă mare punk, bați cu pumnul în masă și ceri clar minim 500 de euroi în prima lună. Program de la 10 la 16 cu pauză de masă. Secretară personală și favoruri de la șefu. Nu e treaba nimănui de ce ai schimbat 3 orașe în 2 ani și ai avut 6 slujbe până acum, pentru că e clar: ai dat numai peste tâmpiți și profitori!
2. Nu sunt locuri de muncă în domeniul tău. Pur și simplu când ai terminat studiile a început criza job-urilor, și din an în Paști se mai scoate un serviciu decent unde merită să te duci. Când te duci însă descoperi o mică problemă: sunt 200 de candidați pe loc și toți au mai multă experiență ca tine. Au suportat locuri de muncă nașpa și cu noua experință acumulată se avântă la mai bine. Curios, exact un fraier din ăsta câștigă postul. Te uiți urât la el când vezi că lumea îl cunoaște și te gândești că are pile, nu că e cunoscut pentru că e sociabil și a știut să lase loc de bună ziua.
3. Te-ai obișnuit cu pomana. Că părinții, că rudele, că o bursă de studii sau vreo moștenire, că o rudă inimoasă, cineva te-a întreținut până acum și rău a făcut. Când te duci la un examen și nu ești întâmpinat cu șampanie și se face rău instantaneu și pleci acasă, unde e cald și bine și televizorul merge pe Diva TV.
4. Ești prea independent. Ai vrut mereu să fii șeful tău, să nu îți dea nimeni ordine, să nu te frece nimeni la cap cu cerințe stupide. Ei bine, ai reușit! Nu te mai freacă nimeni cu nimic.