Cat de departe merge dragostea materna?

Am vazut aseara un episod cutremurator din Dr. House, acest medic cinic, dar eficient si pasionat de munca lui. Speta este urmatoarea: o femeie insarcinata in 28 de saptamani, varsta la care fatul are 80% sanse de supravietuire in afara uterului, afla ca are cancer avansat la plamani. Ea alege  sa amane o saptamana inceperea tratamentului pentru cancer, pentru ca sansele de supravietuire ale fatului sa creasca la 90%. Prin aceasta alegere, isi semneaza insa condamnarea la moarte.

Am expus scurt si sec datele medicale, dar asta nu inseamna ca situatia nu m-a impresionat din multe puncte de vedere.

In primul rand, mi-a infirmat prejudecata ca daca o femeie a nascut un copil sanatos, este si ea la randul ei sanatoasa. Sa ai cancer si sa porti in pantece un copil sanatos mi se pare cel mai mare sacrificiu al naturii feminine. In loc sa lupte cu boala, corpul alege sa ofere ultimele sale resurse copilului.

In al doilea rand, m-a impresionat acel 10%. O viata de mama pentru 10% viata de copil. As face la fel in locul ei? M-as condamna la moarte pentru acel 10% sanse in plus ale copilului meu? In goana generalizata a lumii dupa cifre cat mai mari si statistici galopante, uite cum procentele mici hotarasc destine.

In ultimul rand mi-am amintit de alte dovezi ale iubirii materne, de la  o stire de la TV in care o mama a murit sub daramaturile provocate de un cutremur pentru ca s-a interpus intre copiii ei si bucatile de beto si fier forjat, sau la tatal care a sarit in apa ca sa-si salveze copilul de la inec… desi nu stia sa inoate. Urmarea in ambele cazuri a fost supravietuirea copiilor cu pretul vietii parintilor.

In lumea aceasta in care banul semneaza dreptul la viata, la fericire, la un spatiu personal in care sa fii lasat sa te odihnesti si chiar dreptul la sanatate, marele erou ramane totusi dragostea. Ea este acel 10%.

 

Lasă un răspuns