Perfecționiștii: STOP
Când aud pe cineva că se autocaracterizează drept perfecționist mă trec fiorii. Această trăsătură mult lăudată prin care ne dăm de ceasul morții și învierii doar pentru a fi ireproșabili mi se pare demnă de hulă. Oamenii aceștia sunt un pericol real pentru ei și pentru cei din jurul lor!
Nu am avut mereu această părere. Perfecționismul, îmi spuneam în adolescență, este bun. Mă va face să devin un angajat mai performant, deci mai apreciat! Un prieten mai bun, o iubită mai apreciată. Doream să fiu premiantă peste tot: la școală, între prieteni, la făcut copii, la întreținerea unei relații, la întreținut relații cu oameni antipatici. A nu fi mai bună decât ceilalți a fost marea traumă a adolescenței mele.
Acum însă am depășit faza respectivă și mă felicit. De câțiva ani încoace numărul perfecționiștilor din jurul meu a scăzut simțitor prin cauze naturale, ceea ce mi-a reamintit de această maladie a sufletului omenesc.
Unii au decedat. O mare perfecționistă a vieții mele s-a stins măcinată de o boală pe fond de stres. A muncit până la epuizare, a pus suflet în tot ce a atins, a iubit cu loialitate, a vorbit întotdeauna corect și politicos cu toată lumea, a fost corectă, muncitoare și serioasă, a fost apreciată și folosită la maxim. Sănătatea imperfectă a trădat-o.
Alții nu au mai suportat lipsa mea de perfecționism. O altă perfecționistă din viața mea a dispărut (psihologic vorbind) după ce m-a exasperat câțiva ani reproșându-mi nerespectarea unor reguli de viață pe care ea le-a urmat cu sfințenie, urmarea fiind că a ajuns anorexică. Pe scurt a slăbit vreo 15 kg în maxim 1 an. Adevărul este că totul este perfect în jurul ei: are căsnicia perfectă, copilul perfect, cariera perfectă. Nu cunosc detalii despre aceste aspecte, pentru că nu spune nimic decât că totul este superb, că ce face ea este ireproșabil. Orice discuție cu iz de întrebare sau de neîncredere pe care am pornit-o a fost înăbușită în lacrimi, critici și furii.
Strădania de a fi perfect nu aduce nimic bun. Am spus de a fi perfect, nu de fi mai bun. Te critică cineva? Ok, vezi care e treaba și schimbă-te sau schimbă persoana. Nu ai rezultatele celorlați? Muncește mai mult.
Dar de ce e atât de greu pentru unii să facă ce e bine pentru ei înșiși? Gigel spune că am pus 5 kg în plus, și în loc să-i dau peste nas un pic că oricum îl are cam mare, mă apuc și slăbesc 7 kg, ca să îi fiu pe plac lui Gigel. Gigel spune că mâncarea nu e destul de bună, mă apuc să gătesc în toate bucătăriile lumii ca să fie mulțumit, chiar dacă îmi sacrific alte preocupări.
Chiar aș vrea să aflu care e motivul pentru care unele persoane sar dincolo de granița perfecționismului în grădina masochismului, sacrificând sănătatea, fericirea, prietenii, pentru că așa a spus…Gigel.
Teorii privind perfecționism găsiți în Wikipedia (engleză). Un test tot în limba engleză găsiți aici, dacă vreți să aflați gradul de perfecționism al propriei personalități.