Sunteuropean.ro îți oferă o plimbare în inima Europei

O singură propunere înscrisă de tine pe site-ul sunteuropean.ro te poate duce exact in inima Europei, în conacul Kalnoky. Aflat în satul Micloșoara, județ Covasna, acest conac a fost dăruit în anii 1500 de către regele Ungariei unui secui numit Kálnoky, drept mulțumire că acesta i-a salvat viața în timpul unei vânători.

Cu siguranță nu este o oportunitate de ratat, chiar mi-aș dori să simt aerul proaspăt de munte, să ascult liniștea satului, să uit măcar o vreme de televizor și gadget-uri și să îmi reamintesc că veșnicia s-a născut totuși la sat. Poate părea stupid pentru unii, dar pentru mine inima Europei este chiar țara mea, casa mea.

Dacă vei avea norocul să te plimbi prin împrejurimile conacului, gândește-te așadar că ai ajuns în inima Europei, că ești european din atâtea motive, dintre care îți voi povesti doar câteva motive personale care te-ar putea inspira:

– m-am plimbat ca turist în Sulina, și ajungând în cimitir am văzut multe nume europene pe pietrele funerare, ale celor care au venit acolo în anii 1850 ca reprezentanți ai Comisiunii Europene a Dunării. Acest organism internațional a ajutat la modernizarea orașului și a regiunii înconjurătoare, dar și la eradicarea traficului ilicit și a banditismului…

– ajunși la trafic ilicit, îmi amintesc că în anii 2000 piețele erau pline de traficanți de țigarete, și că se fuma în toate localurile publice. Dacă ieșeai seara în oraș, te întorceai îmbibat de miros de țigări iar hainele trebuiau spălate obligatoriu. Azi, poți alege un local de nefumători sau măcar o secțiune a unui local destinată nefumătorilor.

– plimbându-mă prin orașele României, am văzut atâtea localități în care localnici sau turiști vorbesc nestingheriți limba maternă, fie că ea este rusă, maghiară, romani, germană sau franceză, italiană sau spaniolă, fără să le fie teamă de atitudini xenofobe sau rasiste, sau de faptul că ar putea fi judecați după țara în care s-au născut.

– sunt prin naștere ortodoxă, dar când intru într-o Biserică Catolică și ascult o slujbă simt mai bine spiritul ordonat și riguros al vest- europenilor și mă bucur că țara mea este atât de tolerantă cu religii diferite, din care am atâtea de învățat. Nu am intrat încă într-o moschee, dar nu mă voi da în lături când va veni vremea.

Sigur ai și tu o părere privind locurile, oamenii sau evenimentele ce ne fac europeni! Lasă-mi un comentariu la acest articol, sau distribuie articolul către prieteni, căci cine știe? Poate unul dintre ei îmi va trimite o vedere de la conacul din inima Europei…

O campanie Blogal Initiative și Sunteuropean.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *