Servicii SEO- optimizează-ți vânzările!
SEO este acronimul de la Search Engine Optimization, în traducere optimizare pentru motoarele de căutare. Când spun motor de căutare mă refer doar la Google, și menționez pentru că voi vorbi despre optimizare SEO exclusiv pentru Google.
Ce este Key Tool?
Fiind un motor de căutare prietenos, Google a dezvoltat un instrument util celor care creează conținut, fie el imagine, text sau video, și care se numește Key Tool. Key Tool este fratele gratuit al lui Google Adwords. Folosit cum trebuie, dă rezultate bune pe termen mediu și lung.
Să presupunem că scrii despre cărți și că vrei să fii citit de un număr cât mai mare de persoane. Key Tool îți spune dacă subiectul e interesant pentru oameni, și îți indică exact dacă e vorba de prețul cărții, cărțile electronice, cartea religioasă sau cartea de medicină!
Cu cât un termen este mai relevant în Key Tool, cu atât este mai căutat, dar și competiția este mai mare. Key Tool îți povestește multe, dar cel care folosește eficient această unealtă SEO ești chiar tu! Împreună cu un specialist SEO, de preferat.
Ce este Google Adwords?
Situația se schimbă radical dacă ai deja o afacere online, pentru că vrei ca lumea să cumpere de pe site-ul tău, nu doar să te citească. În acest caz, ai nevoie de rezultate imediate. Mai exact, ai nevoie de Google Adwords. Cu Google Adwords, în momentul în care cineva caută pe Internet cărți, va găsi pe prima pagină anunțul tău.
Pentru a înțelege mai bine modul de funcționare, prețurile sau eficiența Google Adwords, apelează la un specialist SEO. Sunt convinsă că nu vrei să plătești anunțuri pe care lumea le accesezează fără a cumpăra. Ai nevoie de trafic de calitate și pentru a obține acel public interesat de produsele tale sfatul unui specialist este vital.
Cum ajungi pe prima pagină Google?
Pare foarte simplu să ajungi în top pe Google. Trebuie doar să știi ce caută oamenii pe Internet și să folosești cuvintele indicate pentru a fi găsit.
Hei, dar ce te faci dacă îți spun că Google folosește 300 de indicatori când îți dă rezultatul unei căutări? Printre cei mai cunoscuți indicatori se numără: vechimea site-ului, frecvența cuvântului cheie în articol, structura meniurilor, hyper-link-urile, back-link-urile, etc.
Black Hat SEO
În concluzie, SEO nu e o joacă pentru cei care au prea mult timp liber, ci o investiție pe termen lung în brand-ul tău. A fi sau a nu fi (pe prima pagină Google) poate face diferența între succes și eșec. Tocmai pentru că SEO este o unealtă puternică în marketingul online, au apărut și escrocheriile sau Black Hat SEO, care folosesc tehnici ilegale pentru a ajunge pe prima pagină. Cu singuranță însă un specialist SEO te poate lămuri mai bine în aceste aspecte.
Un specialist în marketing online îți poate indica de asemenea și alte strategii de publicitate online care vin în completarea SEO.
Cu acest articol particip la concursul pentru bloggeri desfășurat pe site-ul agentiei E-advertising!