Scrisoarea ursului brun din Pădurea Șincii

M-am născut în Pădurile Șincii, și spun cu laba pe inima mea de urs că nu am văzut niciodată pădure ca aceasta. Pădurea virgină e neasemuită ca frumusețe, mirosul ei este proaspăt și nepământesc. Pădurea de molid, fag și brad purifică tot ce se află împrejurul ei cu o atingere tămăduitoare. Apa pe care o beau de când mă știu este rece, curată și înmiresmată, iarba este verde și grasă, și printre ierburi și copaci găsesc mereu tufe de zmeură cu boabe mici dar pline de vitalitate.

Mă jucam mereu în copilărie cu frații mei printre copacii cu rădăcini groase și ne urcam în fagii plini de mușchi pentru a găsi miere de albine sălbatică. Deasupra peșterii unde dormeam împreună cu mama mea țopăiau caprele negre și puii lor. În copacii înalți își făceau cuib păsările cerului, și tot copacii adăposteau animalele mici precum veverițele în scorburile lor generoase. Toată ziua o petreceam căutând hrana, jucându-mă și vorbind cu alte animale, precum lupul, mistrețul, cerbii. Atâta timp cât nu le deranjam, toate animalele erau prietenoase cu noi.

Dar toate acestea le știi cu siguranță, căci ce om nu a admirat răcoarea pădurii pe timp de caniculă, apa sănătoasă a izvoarelor de munte și speciile neasemuite de plante și animale ce trăiesc în desișul ei?

Nu știu dacă ai fost vreodată în Pădurile Șincii, dar dacă nu ai fost încă, ai face bine să te grăbești. Se pare că setea unora de lemn este prea mare pentru a respecta ultimele păduri virgine din România și Europa, și în consecință doresc să taie și această pădure pe care eu o numesc acasă.

Dincolo de versanții muntoși în care brazii înalți cresc unul lângă celălalt, pădurea ascunsă de ochii turiștilor are cu totul altă soartă: exploatarea nemiloasă a lemnului de către unii oameni.

Am văzut cu ochii mei versanți întregi fără niciun copac, acoperiți de cioturi. Alături, pâlcuri de brazi tineri plantați de om, cărora le trebuie zeci de ani pentru a atinge fala părinților lor. Sper că înțelegeți că odată distrusă, o pădure nu mai redevine niciodată ce a fost…Oare ce se va întâmpla cu casa mea atunci când Pădurea Șincii va fi tăiată? Unde voi locui eu? Într-o grădină zoologică? Într-un circ?

Vă rog, salvați Pădurile Șincii!

Recunosc, ursul nu mi-a scris el însuși scrisoarea aceasta…am transcris-o din filmulețul de mai jos, din care redau doar părțile importante:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yjviglV3UYM&context=C328b9afADOEgsToPDskLf-Pkby66xCdW6qaW7iu2p]

Pădurile Șincii adăpostesc 350 de hectare de păduri virgine în județul Brașov. Neatinse încă de activitățile umane, dar în pericol de exploatare, Pădurile Șincii sunt adăpost pentru specii protejate, precum ursul brun, râsul și lupul. Copaci seculari cu diametrul de peste doi metri și mai înalți de 50 de metri sunt, de asemenea, o atracție a acestor păduri unice. În prezent, WWF luptă pentru obținerea statutului de protecție integral atât pentru Pădurile Șincii, cât și pentru toate pădurile virgine din România. Garanti este partener al WWF România incepând din 2010, iar in acest timp a sprijinit mai multe programe derulate de catre organizatia de mediu.

Cardul WWF Bonus Card este singurul card de afinitate eco din Romania. Facând cumpărături cu el, 0,5% din valoarea achizițiilor este redirecționat către sprijinirea proiectelor WWF (World Wide Fund for Nature). Acest procent este suportat de către Garanti Bank, posesorul de card nesuportând nici un cost suplimentar. Odată cu obținerea cardului, primii 350 de noi posesori WWF Bonus Card vor primi spre adopție un ursuleț de pluș WWF, alături de un certificat care să ateste calitatea de susținător al pădurilor Șincii, casa ursului brun.

Banii astfel donați de către Garanti Bank vor fi folosiți de către WWF România pentru a obține protecție integrală pentru pădurile Șincii

Campania

Cu fiecare cumpărătură, salvăm împreună pădurile virgine ale Șincii

durează până pe 3 ianuarie 2012!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *