Gelozia te face penibilă
Sunt convinsă că gelozia este dăunătoare sănătății mentale. Din acest motiv mă feresc de ea cât pot, dar la nevoie, pentru amorul propriu al celor cu complexe de inferioritate, o pot mima cu succes, și chiar cu patos! Mă uit cu jind la hainele tipelor, la cum arată, la machiajul folosit, la cariera în plină ascensiune și la familia lor perfectă, și mor de oftică. (Trebuie să trăiesc și eu, da? De preferat în liniște și pace.)
Ei, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg!
Azi mă sună insistent un număr de telefon pe care nu-l cunoșteam și având treburi presante în momentul acela, am respins apelul. O dată, de două ori, de trei ori, până pe la vreo 10, fără să exagerez. Treaba pe care o aveam s-a dus pe apa sâmbetei din cauză că nu puteam fi atentă, și am sunat numărul respectiv să văd cine e atât de nerăbdător să vorbească cu mine.
O voce grăsună m-a luat tare în șuturi: de ce i-am sunat prietenul?! Prin mintea mea perplexată au trecut toți proprietarii de garsoniere apelați în ultimele zile, și am decis să-i spun scurt doamnei că este o greșeală, că sunt ocupată și că nu sun prietenii altora. Ferm și scurt, am încheiat conversația.
Dar socoteala nu s-a potrivit din nou, și manelista geloasă m-a sunat indignată și dorind să vorbească cu mine pe această temă extrem de interesantă pentru ea. Fără să dea detalii, fără să îmi spună cine e prietenul ei, convinsă că omul a călcat pe bec și cu o patimă demnă de o adevărată pirandă cu inima zdrobită, mi-a zis că mă va suna prietenul ei să ne lămurim…și cum a închis, cum am dat telefonul pe silențios!
Peste jumătate de oră văd un apel pierdut de la un curier, și îmi spun: opa, să vezi că am primit un pachet de noapte bună! Când colo, o voce smerită de bărbat mă roagă să nu-i mai las telefonul fiică-mii să se joace cu el, că are probleme acasă. Îl văd și acum în fața ochilor pe tip: grăsuț, mai mic decât mine de statură, cu unghii îndoliate, și, mai nou, privindu-mă trist de sub papucul suavei iubite…