Fă-te pulbere (stai așa că nu-i ce pare)

Azi m-am plimbat prin Piața Unirii de mi-au mers fulgii (de zăpadă)! Când toată țara stă cuminte sub plăpumioara de zăpadă așteptând să îi cadă în cap țurțurii de gheață de pe streașinile clădirilor- da, aceia pe care nu-i curăță nimeni, ochii mei s-au oprit pe una bucată imensă de panou de reclamă de pe magazinul Unirea.

Și ce citesc acolo? Magazinul PulBere?!?! (de la a te face pulbere, care în jargonul nostru sublim se referă la consumul excesiv de alcool). Mă uit mai atent, e vorba de Pull&Bear, și nu comercializează bere, cum aș fi crezut, ci haine și încălțăminte. Trăiască tata Google, altfel rămâneam cu impresia că la Unirea există o reclamă care te îndeamnă să te faci mangă.

O să mănânc mai mulți morcovi de acum înainte, pentru că e evident că am probleme cu vederea. Oricum poate știi că există o teorie cum că nicio confuzie nu e întâmplătoare, ci semnifică preocupările inconștientului. Conform acestei teorii, se pare că am o problemă legată de promovarea consumului de alcool. Aceea ar fi că mi se pare cam aiurea să interzici reclamele de alcool în mass-media, dar blogosfera să lanseze lejer campanii legate de consumul de bere, campanie accesibilă tuturor copiilor țării, în care zecile de litri consumați la un chef sunt un simbol al bărbăției și curajului.

Da, am ceva bărbați în familie care s-au făcut pulbere, inițial la propriu și apoi la figurat, când de viața lor s-a ales praful. Da, știu, nu toți devin niște ratați.

Dar eu una aș prefera să mă duc la Pull& Bear și să-i las pe alții să se facă pulbere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *