Suntem ţigani de la Henry Miller

Unii se supără tam- nesam că de unde până unde ne confundă europenii pe noi, românii albi ca neaua şi asemenea de curaţi la suflet, cu rasa tuciurie, nomadă şi hoaţă denumită rrom, căreia unii îi spun, curat româneşte, ţigan.

Se pare însă că problema este mai veche decât ştiam eu. Citind Sexus, romanul porno- beletristic scris prin anii ’50 de scriitorul american Henry Miller, am aflat cu stupoare că marea lui iubire (una dintre cele mai focoase amante cu care s-a lăudat vreodată un scriitor) este la origine româncă. Mara, co- naţionala noastră, s-a născut într-un mic sat de munte din România, iar maică-sa a fost părăsită la altar de tatăl ei pentru o altă femeie, Mara rămânân cu tatăl. Pe undeva sângele Marei este rromânesc (a se citi ţigănesc), iar soarta ei este la fel de jalnică. Plecată în SUA cu familia, este nevoită să muncească într-un bar suspect ca dansatoare, pentru că tatăl ei este bolnav, iar fraţii ei sunt prea leneşi ca să muncească. Pe scurt avem de-a face cu o româncă frumoasă de o etnie amestecată şi incertă, a cărei frumuseţe şi spirit de sacrificiu sunt exploatate de propria familie.

O fi scriind Henry Miller prin anii ’50, dar mie mi se pare că descrie cu mare acurateţe soarta unor tinere românce emigrate prin afară şi ajunse carne de tun în mâna unor traficanţi de carne vie.

Dar etnia amantei lui Miller este o problemă care nici nu ştiu dacă interesează pe cineva, şi nici nu cred că are vreo importanţă în istoria literaturii. Mai bine vorbesc despre carte.

E uşor de citit, are multe idei faine despre artă şi literatură dar şi multe descrieri pasionale ale actului sexual, şi precizez doar heterosexual. Din trei în trei pagini autorul nostru ori face câte o boroboaţă, ori îşi aminteşte vreuna, ori, în cel mai rău caz, îşi imaginează cum ar fi dacă ar fi.

Henry Miller a fost cenzurat mulţi ani în SUA, tocmai pentru modul în care descrie acte sexuale multiple, în locuri publice, în toaletele prietenilor, în casa soţiei cu care are şi un copil (cele mai ignorate personaje din roman), şi chiar într-o casă populată de gândaci. La un moment dat m-am gândit că în spatele talentului literar cu care descrie o viaţă de trubadur care trăieşte pe spatele prietenilor care îi dau împrumuturi doar pentru că el este artist, stă multă fabulaţie. Nimeni nu are o erecţie care să spargă o farfurie, mai ales dacă bea tărie, trăieşte aiuristic şi nu prea mai are timp să se odihnească, prins fiind între atâtea şi atâtea aventuri erotice şi umane.

Printre femeile cu care se încurcă, Henry Miller mai discută cu unul sau altul despre faptul că el este artist, chiar dacă nu scrisese la momentul respectiv nicio carte. Toate personajele laudă talentul artistic al scriitorului, îl invidiază pentru curajul de a face ceea ce-i place, pentru ideile lui originale şi îndrăzneţe. Pe alocuri autorul precizează cât de grozav este şi în pat, şi cum îi farmecă pe unul şi pe altul cu vorbăria lui genială. Ce să mai zic, se aseamănă predicatorilor americani, numai că el nu-l preaslăveşte pe Domnul, ci pe el însuşi.

În viaţa reală, se pare că Henry Miller chiar a găsit o femeie care să-l ajute să îşi publice prima carte, chiar a divorţat de două neveste şi a trăit vreo 90 de ani, şi cred eu că a trăit bine. La urma urmei, omul a scris despre artă aşa cum ştia el că se va vinde, adică impregnând-o cu mult sex.

O altă părere despre Henry Miller a emis-o Ştefan Agopian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *