Nu mă căutaţi în viaţa reală!
M-am tot întrebat de ce există pagini de FaceBook pentru bloguri. Păi nu este mai simplu să postezi direct pe pagina personală? În felul acesta comunici cu cei cunoscuţi şi scapi de dizgraţioasa pagină de LIKE de pe blog. Adică de ce să îmi fac o pagină separată, când lenea şi dorinţa de a avea un trafic oarecum nemeritat, îmi spun să amestec viaţa privată cu cea publică?
Dar socoteala din târg nu e mereu aceeaşi cu cea de acasă. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-am făcut blog ca să primesc şi să ofer atenţie unor persoane virtual necunoscute. Motivul acestei decizii este că atenţia primită din partea cunoscuţilor ori nu-mi mai este suficientă, ori este chiar deranjantă. Când suni un prieten şi descoperi că nu are timp de tine de vreo câţiva ani buni, chiar ai nevoie de o defulare.
În plus, la un moment dat unii cunoscuţi au intrat la idei, cum că aş avea prea mult timp liber. Au început bineînţeles apropourile de rigoare, în care eram strigată după numele de blog, nu după cel real. Foarte frumos până aici, dar se impunea o separaţie clară între persoană şi blog. Blog-ul este un produs de comunicare.
Pe undeva este vorba despre nevoia de intimitate. Am nevoie să scriu ca să mă descarc. Nu vreau să ştiu că mă citeşte X- uleasca, o doamnă respectabilă căreia îi pasă de timpul meu liber şi care nu se gândeşte la al ei. Nu vreau să am la Friends anumiţi colegi de muncă. E dreptul meu să nu vreau, nu?
Încă nu am ajuns la nivelul Anei Q, care a scris foarte frumos şi adevărat despre blogul care îi închide şansele la exprimare întrucât este citit de prea multe persoane reale. Nici nu se compară motivele mele de fugă de luminile reflectoarelor, căci eu prin firea mea fug de lumină şi succese, cu motivele Anei Q, care are un blog foarte citit şi respectat. Chiar recomand articolul ei, pentru că spune cum ajungem să dăm intimitatea pe comunicare şi rămânem fără niciuna.
Eu doresc ca oamenii care mă citesc să aibă încredere în mine, dar să îmi respecte intimitatea. Şi cum nu pot cere doar de la cititor ceva, încep eu însumi prin a mă delimita de cea din realitate. Nu mă căutaţi în viaţa reală! Nu sunt acolo, pentru că altfel nu aş fi fost aici!