De ce fug oamenii de îndoliaţi?
Din când în când mai moare câte un semen. Aşa e natura, asta e viaţa, toţi ajungem să întindem copita (expresie oltenească), să crăpăm, să ne încheiem socotelile cu lumea vizibilă.
Ce mă pune pe gânduri este reacţia oamenilor faţă de supravieţuitori. Nu de puţine ori, după un deces în familie, am auzit că rudele rămase în viaţă sunt ocolite ani buni de cei cu care erau odinioară prieteni.
Păi de ce, oameni buni? De ce procedăm astfel? După ce că omul a trecut printr-o încercare grea, de ce îi punem o povară în plus, părăsindu-l?
Poate e frica inexplicabilă de moarte, poate e teama că nu ştii ce să-i spui persoanei, poate e respectul faţă de doliul acesteia. Dar cel mai bun motiv este că nu avem chef să ne stricăm buna- dispoziţie cu necazul altuia.