Invazia melcosferei

Printre frunzele de leuştean din grădina bunicii, transmise cu generozitate către generaţia tânără, s-a strecurat ieri un melc de grădină.

– Bucuroşi de oaspeţi? ne-a întrebat el cu un glas alunecos. Bucuroasă, am zis eu, şi l-am cazat în vaza trandafirului chinezesc.

I-am oferit o bucată de morcov şi un capac cu apă, după o documentare rapidă pe net. L-am fotografiat, l-am lăudat tuturor şi mi-am făcut planuri de viaţă cu noul meu animal de companie. Urma să-l mut a doua zi dimineaţă într-o căsuţă doar a lui, să-l hrănesc şi să ne ţinem de urât unul altuia. Faptul că melcii sunt hermafrodiţi mi s-a părut interesant, nu ştiam, dar nu am acordat nicio importanţă faptului. Melcul era zăpăcitor de frumos printre frunzele şi florile de trandafir…

Seara l-am privit din nou cu multă atenţie şi dăruire. Se ascunsese în cochilia lui, nu se atinsese deloc de apă şi mâncare. Dar dacă este bolnav? Dar dacă nu-i place morcovul? Apoi am observat cu groază un melc mic, negru, lângă el. Şi încă unul, puţin mai mic. Şi apoi încă unul, şi tot aşa până am descoperit vreo patru melci negri, mici, la care sincer nu mă aşteptam (aşa de repede). Mi-a revenit în minte gândul că melcii sunt hermafrodiţi. Hmmm….va trebui să măresc un pic spaţiul necesar noilor mele animale de companie, deşi pe undeva mi-a trecut prin minte că şi mai simplu ar fi să-i duc frumuşel în iarba din faţa blocului.

Azi dimineaţă am cules vreo douăzeci (20) de pui de melc mici şi negri. I-am pus cu grijă pe un fundal alb alături de mămica lor şi i-am fotografiat. Apoi i-am dus în natură, de unde le este locul.

PS: un alt membru al familiei a mai descoperit încă cincisprezece (15) pui, şi mai mici decât cei negri. Din păcate, aceştia nu au avut parte de o soartă prea blândă, fiind catapultaţi peste geam, de la etaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *