Who wants to live forever?

 

Oare de ce nu suntem concepuţi pentru a trăi la infinit, fără necazuri, boli, bătrâneţe, toţi împreună într-o uniune veşnică?

Habar nu am. Biblia spune că am căzut din Eden ca urmare a păcatelor noastre. Deci nu-i de vină Creatorul pentru că ne-a făcut aşa cum suntem, ci tot noi, bieţii muritori supuşi unor legi străine de natura noastră. Cu toată această mică inadvertenţă logică, bisericile sunt pline de credincioşi care cred cu putere că mărturisindu-şi păcatele pe care le comit din cauza unor factori pe care nici măcar nu-i cunoaştem bine (genetica de exemplu), se vor mântui şi vor atinge totuşi starea de graţie, perfecţiunea, viaţa veşnică la care în secret visăm cu toţii.

Aşa să fie? Chiar visăm cu toţii la viaţa veşnică, la fericire? Întrebând în stânga şi în dreapta am aflat că puţini sunt cei care îşi doresc să trăiască mult, să zicem 80 de ani. Păi la vârsta aia sunt prea bătrân, sunt bolnav, copiii mă uită şi devin o povară. Păi daţi-mi voie atunci să am dubii că oamenii chiar îşi doresc viaţa veşnică, din moment ce adesea nu vor să trăiască nici măcar 80 de ani. Că ar putea suporta Paradisul pe care nu îl cunosc, deşi trăiesc într-o lume deja cunoscută în care nu sunt perfect adaptaţi.

Când eram copilă, eu şi tatăl meu ne făceam planuri de viaţă lungă şi plină de putere, pilde şi strălucire. Eu am să trăiesc 100 de ani, zicea tata, şi până la vârsta aceea am să tai fânul cu coasa, am să beau o tărie şi am să înving la skaderberg tinerii! Pentru că eu sunt puternic, şi neamul nostru este plin de vlagă!

Acum îmi spune pe o voce abia şoptită că nu crede că va apuca pensia. Iar eu am momente în care viaţa mi se pare mult prea grea pentru a fi îndurată.

Deci, cine vrea să fie nemuritor?

 

Lasă un răspuns