Oamenii se schimbă, nu-i aşa?
Era cât pe ce să ajung la întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultăţii. Trebuia doar să mă urc în tren şi să călătoresc dus- întors timp de 24 de ore, să cumpăr un bilet de tren de câteva milioane şi să plătesc cazarea la un hotel din vestul ţării.
Era cât pe ce.
Nu vreau să fiu rea, dar uneori oamenii se schimbă în sens negativ. Acum câţiva ani aş fi trecut peste faptul că prietena din facultate nu se uită la eforturile mele de a ajunge acolo şi vorbeşte despre cât de greu îi va fi soţului fără ea preţ de o noapte. Eu aş fi lipsit 3 nopţi.
M-aş fi dus într-un suflet, fără să ţin cont de bani, de timpul pierdut, m-aş fi dus doar pentru că unui om îi este dor de mine.
Dar am făcut bine că nu am plecat. După întâlnirea de 10 ani mi-a povestit cât de bine o duce, ce slujbă grozavă are fiind un fel de contabilă, cât de mulţi colegi au băgat-o în seamă şi au avut grijă de ea când i-a fost rău, că soţul a venit să o ia înapoi pentru că nu poate trăi fără ea, etc., etc., etc.
Oamenii se schimbă, căci eu am cunoscut o fată pură, sinceră, foarte veselă, cu haine colorate, iar în locul ei a venit o tipă slabă, îmbrăcată sobru dar elegant, cu tocuri cui, la fel de volubilă dar mult mai tăioasă. Încrâncenată pe propria imagine. Speriată de ce ar putea pierde. Care are nevoie de fani, de oameni dependenţi de ea, de aprecierea şefului.
Oamenii se schimbă, nu-i aşa?
Cred că cel mai mult ne schimbă banii. Cum punem lăbuţa pe ei, cum ne dăm seama cât de importanţi suntem. Judecăm importanţa celor din jur după utilitatea lor, mai exact după sumele de bani pe care ni le oferă direct sau indirect.
Acum 10 ani mai era loc de prietenie.
PS: ce-mi place că pe bloguri toţi suntem în poziţia victimei! Zău dacă am citit vreodată un articol de genul: mă, ăla era băiat simpatic, dar aşa de sărac şi de plictisitor că i-am dat flit. Că prietenia se rupe din două părţi, întotdeauna.