Mama vs copil: victorie prin K.O.
Să-l lăsăm un pic pe Bute şi să vedem cum noi femeile purtăm meciuri grele zi de zi. De curând am participat la un meci de box însă am fost învinsă prin KO. Voi încerca să povestesc cât mai acurat felul în care am fost umilită crunt de adversar(ă):
Mulţimea freamătă de nerăbdare. Arbitrul anunţă participanţii: în colţul roşu o prezentăm pe Copilă, o frumuseţe de doar un an jumătate, zodia Leu, ochi căprui, păr ondulat, tehnici de KO ireproşabileeeee!
Aud şoapte în mulţime: ce copil frumos, vaaaai, ce dulce este, uite ce picioruşe grăsuţe are…
În colţul albastru o avem pe Mama, o femelă adultă, responsabilă, are ca hobby…
Mulţimea protestează: nu e cam bătrână? şi cam grasă? ce ne interesează pe noi de Mamă, să vedem meciul!
Gongul bate prima rundă.
Antrenorul mă masează, îmi verific pentru ultima dată echipamentul şi pornesc în ring. Adversara îmi vine până la jumătatea coapsei şi cred că succesul meu va fi ca o joacă de copil. Se mişcă cu paşi ţopăitori spre mijlocul ringului, şi când încerc să o ating cade mişeleşte în fund, spre simpatia tuturor spectatorilor. O aştept să se ridice şi pornesc din nou către ea, dar Copila începe să plângă amarnic, se trânteşte şi dă bezmetic din picioare.
Ce are fetiţa, ce are? aud şoapte îngrijorate din public, în timp ce lumina reflectoarelor se opreşte asupra cârlionţilor Copilei.
Îi e foame, decretează arbitrul. Mamă, dă-i copilului de mâncare. Mă execut rapid până ce urletele nu devin insuportabile, apoi ne reluăm locurile.
Arbitrul decide că runda întâi a fost câştigată de copilă. Mie mi se pare nedrept întrucât nici nu s-au uitat la performanţele mele, la jocul de picioare, iar faptul că mi-am hrănit adversarul este considerat ceva normal.
Meciul a continuat în acelaşi ritm timp de 24 de ore. În runda a doua au trebuit schimbate scutecele, cât mai repede ca să nu deranjăm publicul, altfel aş fi fost descalificată. În runda a treia am reuşit să o ating dar ea s-a lipit de piciorul meu şi a trebuit să o iau în braţe pentru că urla cât o ţineau plămânii. În runda a patra s-a oprit în mijlocul ringului şi a început să danseze întrucât a auzit imnul României cântat pe celălalt ring. Chiar nu puteam să o lovesc. În runda a cincea a adormit pentru o oră şi jumătate, timp în care pariurile erau deja împotriva mea. În runda a şasea iar a trebuit să o hrănesc, dar la final a scuipat mâncarea pe echipamentul meu cel nou. Rundele şapte, opt şi nouă am reuşit să domin adversara prin ţipete, smucit mânuţa cu care se agăţa de mine şi priviri dure, timp în care publicul m-a huiduit şi a aruncat cu cutii de conserve în mine.
În ultima rundă am leşinat întrucât Copila răcise şi a trebuit să o veghez în somn pentru că tuşea, strănuta şi plângea în somn. M-a doborât oboseala şi am cedat fizic şi nervos.
Arbitrul a anunţat câştigătoarea prin KO, publicul aplauda frenetic admirând fetiţa superbă din braţele arbitrului iau eu, Mama, stăteam într-un colţ abia ţinîndu-mă pe picioare, învinsă şi obosită. Marea mea surpriză a fost că adversara mea a avut un fair-play incredibil, ignorînd mulţimea şi venind la mine să mă mângâie şi să se tragă de scutecul murdar care trebuia schimbat urgent. După ce am executat şi aceste acţiuni, Copila mi s-a aşezat în braţe şi a început să-mi arate ochişorii, părul şi să scoată limba la mine pentru ca eu să îi spun cum se zice la fiecare. La final, m-a îmbrăţişat, mi-a cerut apă prin diverse sunete: pa pa aaaa pa pa, şi m-a îmbrăşişat strâns.
A doua zi am luat-o de la capăt, cu acelaşi final fericit. Ce mă surprinde este că râde din ce în ce mai mult şi vrea să lupte numai şi numai cu mine…
Un răspuns la „Mama vs copil: victorie prin K.O.”