Zâmbiţi, vă rog!

De mic copil aud proverbul motivaţional: în viaţă nu trebuie să vezi prea bine defectele celor din jur, pentru că rişti să rămâi singură! Începi să vezi că unul e strâmb, altul e prostuţ, iar al treilea are mustaţa prea deasă!

Zicătoarea cu pricina era spusă într-un anumit context al adolescenţei mele, când femeile mature din familie mă instruiau cu privire la măritiş şi cum trebuie să fie o femeie ca să se mărite. Dap, ultimul lucru la care mă gândeam eu pe vremea aia era, exact: măritişul! Că până la urmă am făcut-o şi pe asta, în stilul propriu adică repede, târzior şi  cu multe chestii de retuşat, asta e cu totul altă poveste. Şi nu este o poveste cu prinţese.

Dar de fapt cu totul altul este subiectul meu de azi. Este vorba despre…artificii de imagine!

Deschid uneori revistele pentru femei şi rămân cu uşoare complexe. Nu că aş fi cam durdulie pentru măsurile ideale ale modelelor prezentate- chiar nu pot avea complexe din cauza înfăţişării, pur şi simplu chiar nu mă atinge cu nimic problema asta deşi îmi dau seama că este un aspect esenţial în viaţă-, ci de zâmbetele afişate în paginile revistelor.

Orice articol aş citi, un zâmbet imens cu dinţi albi, perfecţi şi strălucitori mă izbeşte în moalele capului. Dacă fotografia înfăţişează un medic şi o asistentă, amândoi te privesc cu ochi perfect odihniţi de parcă toată viaţa dorm şi se relaxează, şi cu un zâmbet larg, perfect şi inexpresiv. Dacă fotografia înfăţişează un copil şi mama lui, este absolut obligatoriu ca cei doi să zâmbească larg, ocupând jumătate de fotografie. Dacă ne mutăm în zona business, văd modelele îmbrăcate în costume, stând în jurul unei mese pe care sunt aşezate sugestiv laptopuri, diagrame şi calculatoare de mână şi…zâmbind.

M-am gândit eu în mintea mea de om care nu a lucrat nicio zi într-o mare companie aşa: ce mişto este să munceşti într-o corporaţie! Lumea munceşte şi râde! Merge la şedinţe cu gura până la urechi! Şi ce bine e să fii doctor: pacienţii vin fericiţi la spital şi râd în hohote când le pui perfuzii, le radiezi plămânii sau le faci o injecţie.

Dar de unde vin oare aceste fotografii? Din realitate? NU. Din site-urile stock, unde dacă vrei să vinzi ceva trebuie să ai fotografii cu oameni. Cu oameni sănătoşi, stilizaţi, zâmbitori şi de succes. Care nu se reprezintă pe ei înşişi şi personalitatea lor, ci doar variante ale Succesului.  Aşa că mule portofolii ale fotografilor cuprind acelaşi model uman, un tip brunet să zicem, care într-o fotografie este tătic şi zâmbeşte bineînţeles, în altă fotografie este îmbrăcat în halat de medic şi zâmbetul până la urechi, iar apoi poartă salopetă şi lucrează cu barosul…zâmbind frumos la camera foto.

Păi şi ce e rău în a zâmbi şi a face realitatea să pară mai frumoasă decât este? Păi nimic, doar că mie una îmi place să simt ceva real, nu doar să afişez. Şi prefer să simt ceva pe bune decât să am un zîmbet fad pe moacă.

PS: Citeşte aici (apasă pe link). Pe mine m-a făcut să râd, dar deh, fiecare cu preferinţele lui.

Lasă un răspuns