Ce facem când ne mor nemuritorii?

S-a întâmplat aşa cum se întâmplă toate în viaţă: pur şi simplu. Într-o clipă pier miliarde de ani lumină de amintiri, de planuri de viitor, de glume făcute pe seama moşului care se încăpăţânează să îngrijească gospodăria ca în tinereţe, prin muncă de la 4 dimineaţa până noaptea. Toată frumuseţea asta dispare într-un loc pustiu. Pentru că anual urcam în creierii munţilor, de la sute de kilometri distanţă, doar ca să ne vedem bunicii. Pe amândoi.

Şi azi moşul plânge după baba lui, şi eu mă gândesc că nici acolo nu mai este toată gaşca completă, acolo, în munţi, unde oamenii trăiesc atât de mult încât eu uitasem că ei sunt muritori.

Lasă un răspuns