Liberă, din nou…

Băi!

Până nu ai un copil, nu ştii ce înseamnă sclavia şi nici nu înţelegi că unora le place să fie subjugaţi. Le place. E felul lor de viaţă. Nu au ce face cu libertatea, mai ales dacă au avut proasta inspiraţie de a-i crede pe cei care le-au spus ce să facă cu vieţile lor. Băi fato, nu ai cine ştie ce talente artistice, nu ai creier de matematician, nu ai nimic. Ce-ar fi să te faci mătălică spălătoreasă de exemplu?

Partea naşpa e că oamenii au dreptate. Majoritatea suntem nişte mediocrităţi fără sclipiri în niciun domeniu. Eu sunt una dintre ele.  Diferenţa dintre mediocrităţile care devin spălătorese şi mediocrităţile care devin altceva, aşa ca mine, este că primii cred că trebuie să-i ascultăm pe cei care au dreptate, de parcă asta le-ar da vreun drept asupra vieţilor noastre mediocre.

Dar asta până la copil, în cazul meu. Nu am vrut să fiu spălătoreasă, am vrut să fiu mamă. Şi am descoperit o mare dragoste care se obţine printr-o cruntă sclavie. Nu mai mănânc când vreau, nu mai dorm când vreau, nu mă piş când vreau, nu citesc când vreau, nu mă plimb când vreau. Singura libertate este că ţip când vreau. Sufăr când vreau. Plâng când vreau. Paradoxul acestei stări maternale este că sunt iubită şi fericită. Sclavia asta m-a făcut fericită.

Însă orice sclavie are o limită. Întotdeauna stăpânii au eliberat sclavii cei mai cuminţi, cei mai apropiaţi, cei mai adaptaţi stării lor de detenţie. Aşa şi eu. Tocmai când mă subjugasem complet, viaţa a decis că sclavia mea a luat, între orele 08-16:00, sfârşit. Atunci merge fii-mea la creşă.

Iar eu sunt din nou liberă. Dar şi fericită pe deasupra. Şi iubită.

Lasă un răspuns