Ce ţi-e şi cu iubitorii de pisici?
De-a lungul şi latul vieţii mele am cunoscut tot felul de iubitori de animale, de la iubitorul de peştişori care-şi motiva pasiunea prin faptul că privitul câteva ore la acvariu îl relaxează, la iubitorul de broaşte ţestoase de Florida, care le-a crescut până ce casa i s-a umplut de miros, drept pentru care a dus broscuţele în Dunăre. Unde aceste ţestoase de Florida s-au adaptat atât de bine (pe lângă celelalte ţestoase abandonate), încât specia autohtonă de ţestoase de Dunăre este acum pe cale de dispariţie…
Însă cel mai mult m-au impresionat iubitorii de pisici. Dragostea pentru aceste feline mici capătă nişte dimensiuni care pe mine mă impresionează la maxim! Eu spre exemplu am preferat mereu câinii, în copilărie fiind uşor de găsit pe lângă bloc tocmai din acest motiv: eram de obicei în cuşca căţeilor. Sau pe lângă ei. Sau închisă în camera mea, unde adusesem vreun pui de câine pe care îl ascundeam de ai mei. Dar niciodată nu am avut o relaţie atât de profundă, puternică şi inexplicabilă ca cea pe care o au iubitorii de pisici cu mâţele lor.
Am văzut oameni care chemau o pisică aflată la zeci de metri distanţă doar prin sunete specifice, fără să le ofere mâncare, sau oameni care îşi cheamă pisicul cu „hai la tata”, după care urmează o alintare cum n-ai mai văzut. Am văzut chiar oameni care se cred pisici, cel puţin în viaţa virtuală, unde substituie orice gest uman unui gest pisicesc.
Dar nimic nu m-a impresionat mai mult decât cea mică, da, aia mică din sângele meu de iubitor de câini şi din sângele lui tacsu de „locul animalelor este în curte”. Cu mare suprindere am descoperit că este iubitoare de pisicuţe. Primul cuvânt cu semnificaţie nu a fost mama sau tata, ci…miau. Faţă în faţă cu o pisică, fiică-mea miaună mai ceva ca felina, întrecând-o pe aceasta în vocalize, intonaţie şi acurateţea miorlăitului. Am o presimţire că peste câţiva ani, când va învăţa să spună: vreau, casa mea va conţine o pisică. Ceea ce nu e lucru rău, chiar deloc!
Însă faptul că nu înţeleg pasiunea pe care o induce o mâţă unui om rămâne în picioare.