Ce fel de personalitate ai?
Azi am furat o leapşă de pe blogul Vienelei, care a primit-o în mod civilizat de la Aniela Deby. Mi-a atras atenţia titlul de pe blogul Vienelei, Ce fel de personalitate ai?. M-am simţit imediat în largul meu, întrucât subiectul personalitate umană chiar mă interesează şi l-am studiat la nivel de amator cu tată psiholog. Deci să purcedem:
1. Ce crezi că determină pe un om să fie domn?
Nimic. În sensul exact al întrebării, nimic nu te poate determina (obliga) să devii din mârlan- domn. Că există oameni care au o bunătate socială parcă înnăscută, asta e altceva. Acel tip de persoană care este salutată pe stradă cu Domnul Dan sau Doamna Maria sunt de obicei persoane abile, pragmatice, bine văzute în societate şi generoase cu ceilalţi, indiferent dacă e vorba de a da un sfat sau de a te ajuta concret cu ceva anume. Sursa acestor calităţi este genetica- există o genă a bunătăţii, plus educaţia în familie.
2. Dacă ar trebui să alegi între familie şi persoana iubită …pentru a fi fericită, ce ai alege?
Pentru mine sunt una şi aceeaşi. Cu persoana iubită îmi întemeiez o familie, end of story. Nu prea îmi plac poveştile de amor sălbatic sau tandru în doi, sunt frumoase dar pentru mine sunt doar preludiul la întemeierea unei familii. Iar acest preludiu mi-am dorit să dureze cât mai puţin, pentru că nu îţi trebuie mult timp să-şi dai seama dacă tu şi partenerul vă doriţi sau nu aceleaşi lucruri. Iar relaţiile romantice fără aparariţia copiilor mi se par…inutile.
3. Ce fel de personalitate ai?
Jung spune că sunt introvert- intuitiv, ceilalţi mi-au spus diverse, bune şi rele. Ca defecte aş zice un pic prea autoritară pentru un anumit gen de persoane, şi anume cele care mă scot din minţi pentru că vorbesc mult şi nu fac nimic concret. Ca şi calităţi, cred că sunt o persoană care îşi vede de treaba ei, fără a se implica excesiv în polemici inutile.
4. De ce unele persoane, atunci când pierd persoanele iubite…au impresia că nu mai are nici un rost să înceapă altă relaţie?
Cred că este vorba de oboseala care apare datorită unui efort nerecompensat, iar această oboseală îţi spune că trebuie să iei o pauză. Însă nu am cunoscut decât foarte rar persoane care să se oprească după primul eşec sentimental. De obicei omul caută până găseşte ce-i trebuie.
5. Cum te simţi atunci când ura te cuprinde?
Am avut o astfel de perioadă în viaţă şi mă bucur enorm că a trecut.
Leapşa pleacă la cine doreşte şi cine pofteşte, dar să precizaţi bineînţeles de unde a plecat leapşa (Aniela) şi de la cine aţi preluat-o.