Pierde-ţi timpul cu…Dedeman!

De când mă ştiu nu-mi place să aştept. În staţia de autobuz sunt mereu cea care se plimbă prin tot perimetrul până vine namila pe patru roţi (chiar dacă asta înseamnă uneori o jumătate de oră!). Când semaforul se face verde sunt prima care pune piciorul pe trecerea de pietoni. Când stau la coadă sunt cu ochii pe orice mică breşă care mi-ar permite să trec în faţă. Recunosc fără pic de ruşine că nu-mi place să aştept aiurea şi devin chiar nepoliticoasă ca să nu zic nesimţită când undeva, la un ghişeu, cineva se mişcă cu viteza melcului turbat de caniculă.

Din acest motiv simplu când aud că „azi trebuie să mergem la Dedeman” mă apucă toate pandaliile pentru că voi pierde minim o oră plimbându-mă între birouri: de la casă la Biroul de Informaţii, de la Biroul de Informaţii înapoi la standul de produse, de la stand înapoi la Biroul de Informaţii pentru o mică nelămurire care şi aia mai durează câteva minute, iar apoi când totul se termină, mai stai puţin să te controleze securitatea la produse şi să-ţi ureze o zi bună.

Menţionez că această plimbare lungă se datorează faptului că amicul pe care-l însoţesc cumpără produse pe numele firmei, ceea ce lungeşte mult mult mult de tot acţiunea de a cumpăra un produs. Îl lungeşte mai exact până la 40 de minuţele preţioase numărate azi pe ceas. Am ajuns la standul de produse, am ales produsul, ne-a făcut o hârtie. Cu hârtia cu produsele alese am mers la casă. Acolo am dat banii şi am luat factura. Pentru că aveam nevoie şi de transport căci era un produs mare, ne-am dus la Biroul de Informaţii să vedem detaliile transportului. De la Biroul de Informaţii ne-a trimis înapoi la standul de produse pentru că trebuia să luăm produsul pe căruciorul de produse şi să-l aducem în faţa Biroului de Informaţii. Băiatul de la stand, cel care făcuse hârtia de dinainte de factura pe care ne-au făcut-o la casa de marcat, era ocupat cu alţi clienţi şi am aşteptat să termine cu ei. Apoi şi-a dat seama că nici ambalaj nu are pentru produs, dar cine dracu se mai uită când a trecut deja jumătate de oră şi ai achitat produsul? Cu produsul suit pe cărucior plecăm înapoi la Biroul de Informaţii. Acolo mai stăm încă 5 minuţele pentru că mai trebuie să facem un proces verbal pentru transport. Şi în timp ce stăm cuminţi ca animalele la abator, un ţigan se enervează şi ţipă:

– Dar mai stau mult aici? Pe mine când mă preluaţi?

În momentul acela am iubit rasa nomadă şi am trecut mai uşor peste controlul obligatoriu al mărfii pe care toţi clienţii în fac atunci când ies din Dedeman, chiar dacă mare parte a mărfii a rămas regulamentar pe cărucior în faţa Biroului de Informaţii, iar noi am îndrăznit să cumpărăm nişte mănuşi pe persoană fizică.

Băi, dar cine mă cred eu să protestez în faţa unor proceduri interne ale unui mare concern românesc? Chiar, cine mă cred?

Lasă un răspuns