Lupta începe din pruncie
Nu ştiu câţi din voi aveţi copii, dar sper că nu vă amăgiţi cu gândul că mititeii sunt toţi la fel, diferită fiind doar educaţia dată de părinţi. Asta e pură vrăjeală, copiii sunt extrem de diferiţi între ei, de la cele mai mici vârste. Se poate ca un puşti de 1 an să încerce să scoată ochii tuturor copiilor de vârsta lui, iar alt puşti de un an să-i mângîie pe toţi. E pur şi simplu genetică.
Par atât de similari, însă diferenţele dintre ei sunt uimitoare. Se vede din pruncie cine va fi hrăpăreţ, nesimţit, autoritar şi unikat (genul care este susţinut de părinţi indiferent de ce le face celorlalţi). Unii bălesc, alţii nu. Unii smulg jucăria din mâna altui copil, alţii roagă şi mulţumesc chiar dacă nu ştiu încă să vorbească.
Şi cum să nu fie atât de diferiţi cei mici, când părinţii lor sunt atât de opuşi unii altora. Spre exemplu, ieri un grup de părinţi şi copii se jucau într-un parc pe o alee îngustă. Un alt grup care nu avea loc pe nicăieri s-a dus lângă primul grup şi a ocupat efectiv toată aleea cu cărucioare de copii mici, aşteptând cu zâmbete şi saluturi ca primul grup să plece de bunăvoie. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Păi chiar aşa, nu e normal oare ca atunci când nu ai loc undeva să te bagi pur şi simplu lângă altcineva, sufocându-i libertatea de mişcare până pleacă singur?
O doamnă profesoară dintr-un sat a zis odată o vorbă mare: când eram mici, eram două tabere, copiii buni şi copiii răi. Acum toţi am crescut, iar copiii buni au făcut copii buni, iar copiii răi au făcut copii răi cu care avem de furcă în prezent.
Genetica, domnilor, nu putem schimba niciodată genetica.