Cirkus Las Vegas şi un coup de foudre
Ieri am fost la Cirkus Las Vegas. Cum a fost? Un adevărat coup de foudre, cum spune francezul. Însă înainte de a lăuda la superlativ prestaţia acrobaţilor, dresorilor şi celorlalte personaje ale circului, trebuie să spun câteva lucruri despre mine.
În copilărie visam să fug în lume cu o trupă de teatru ambulantă (aşa credeam eu că sunt trupele de teatru, ca pe vremea lui Eminescu). Şi cu circul mi-a dat prin cap să fug, însă ambele meserii cer talente şi îndemânări pe care eu nu le am. Şi în plus cred că nici nu am avut chemare, iar prin chemare eu înţeleg nu doar ideea năstruşnică de a face ceva ce nu-ţi stă în caracter, ci acea persoană care să te remarce şi să te propulseze într-o lume în care, altfel, nu ai avea acces. Precizez aceste lucruri pentru ca cei care citesc să ştie cu cine au de-a face: cu un entuziast al spectacolului, fie că spectacolul este teatru, dans, circ sau muzică.
După ce rezolvăm partea financiară, adică 35 lei biletul de adult şi 25 lei pentru copil, biletul la lojă (adică aproape de scenă) costând o idee mai mult, mergem la circ!
Am văzut în prima parte pe Andreea, o acrobată care a făcut nişte figuri cu două eşarfe suspendate de tavan. Adică s-a suspendat de eşarfele alea fără nicio frânghie de siguranţă şi a făcut în aer ceea ce noi cei simpli nu putem face nici pe pământ: şpagata, diverse poziţii graţioase ale picioarelor, plus o figură denumită parcă spirală, în care şi-a înfăşurat eşarfele în jurul mijlocului şi s-a rostogolit pe verticală spre pământ. Frumos număr, superbă fată. Chiar am apreciat-o, iată o fată frumoasă şi talentată care nu dansează la bară, ci a ales o carieră exotică şi plină de privaţiuni.
Apoi au urmat pe rând diverşi acrobaşi şi dresori de animale, din care voi povesti pe sărite, exact cât, sper eu, să vă conving să faceţi un sacrificiu financiar şi temporal pentru a simţi ceva deosebit. A fost un tip Carlos care a scos din geamantane mari ba un şarpe, ba un pui de aligator, şi tot se făcea că le scapă printre spectatori, determinându-i pe cei din lojă să fugă speriaţi. Eu făceam pe viteaza pe acolo şi chiar observasem că aligatorul mai mare avea botul bine legat, dar când l-a scăpat înspre loja mea am sărit ca din puşcă (râzând, ca să nu se vadă frica).
Un alt moment simpatic a fost un puşti, băieţelul unuia dintre dresori, care a dirijat o lamă. A dirijat el ce a dirijat, şi după ce lama a ieşit cuminte din scenă, a căzut în fund, ceea ce a fost un deliciu pentru noi, mai ales că puştiul nu avea mai mult de vreo 4 ani. Meseria se transmite din tată în fiu, da?
Frumoase au fost şi acrobaţiile lui Vincenzio, un tip cu un corp superb care a făcut pe bastoane ce fac sportivii pe calul cu mânere, iar apoi a executat un număr cu o bandă neagră suspendată de tavan, un fel de cercuri olimpice numai că la el era vorba de două eşarfe.
Animalele nu prea aveau chef de treabă, le şi înţeleg pentru că era o căldură insuportabilă pe scenă. Circarii intrau relaxaţi pe scenă şi ieşeau uzi de transpiraţie.
Numărul cu cai a fost frumos, caii superbi, bine îngrijiţi, numai că spre final unul dintre ei a fugit de pe scenă, determinând îngrijitorii să fugă alertaţi să-l prindă. Poneii au fost simpatici foc, cum salutau ei publicul sprijinindu-se cu picioarele din faţă de separeul de 50 cm dintre scenă şi public.
La plimbarea cu poneii a copiilor am observat o chestie drăguţă foc: unul dintre ponei era blând şi cuminte, îi căra pe copii în siguranţă, dar celălalt era mai tânăr şi mai nărăvaş şi le zgâlţâia pletele de ziceai că e un armăsar focos. În plus, cel din urmă cerea şi mare atenţie din partea îngrijitorului, care cu o mână ţinea poneiul iar cu cealaltă copilul. Simpatic a fost şi clown-ul care a făcut nişte glume frumoase pentru copii, înveselindu-i pe cei mici.
La final a fost numărul cu dresarea de tigri, nişte tigri bengalezi frumoşi, bine îngrijiţi şi cu toane de pisică mare şi fioroasă. Nu prea aveau ei chef de spectacol cu blana aia deasă, însă tot a fost şi aici un moment admirabil cu un tigru alb: acesta a păşit pe nişte suporţi suspendaţi la înălţime, călcând exact pe suprafeţe cât laba lui de tigru. Că era cel mai bine dresat dintre ei, mi-a fost clar la final, când s-a pupat cu dresorul lui. De două ori!
Fotografiile şi filmările sunt interzise cu desăvârşire, şi din păcate nu am reuşit să fac nicio fotografie. De asemenea o amintire fotografică cu un pui de leu alb şi dresorul lui costă 20 lei.