Despre bani, fără patimă

Banul e ochiul dracului, spune un vechi proverb românesc, referindu-se probabil la faptul că diavolul vede totul prin prisma banului. Dacă iese banul, totul e în regulă, nu mai este nevoie de nicio altă justificare.

Aceeaşi părere o au mulţi dintre cei cărora le spunem oameni. Politicieni, afacerişti, bişniţari, colegi, prieteni, toţi săvârşesc fapte aparent ilogice, acţiuni neaşteptate, pentru ca o investigaţie mai profundă să scoată la iveală adevărul motiv: banii. Şi aici avem o întreagă pleiadă de acţiuni aparent curajoase, chiar eroice ici-colo: escaladări ale unor munţi periculoşi din a căror publicitate se scot bani, manifestaţii şi demonstraţii ale celor cărora li s-au luat banii, vânzări de bebeluşi, falsificări de acte de case ale bătrânilor singuri, meserii care mai de care mai plictisitoare şi dezumanizante dar bănoase, etc.

Odată ce au pus lăbuţa pe nişte bani, oamenii cumpără pe lângă obiectele necesare, calităţi precum: tânăr, frumos, sexi, cu bun simţ, provocator, dezirabil. Oamenii care au bani sunt mult mai bine văzuţi decât ceilalţi şi sunt iertaţi mai repede pentru comportamentele indezirabile. Chiar şi în ţările civilizate, plata unei cauţiuni cu o valoare foarte mare îţi poate reda libertatea.

Tot banul este uneori poţiunea magică a iubirii. Toate ca toate, dar când iubitul sau iubita posedă pe lângă un nas mare un cont mare la bancă, casă, maşină şi alte beneficii, dragostea apare subit şi devine profundă şi magică.

Nu am descoperit eu apa caldă, însă diversitatea manifestărilor acestui concept mă uimeşte pe zi ce trece. Am bani, sunt mai important decât tine. Am bani, am dreptul să te jignesc. Am bani, am dreptul să te dau afară când vreau. Am bani, am dreptul să-ţi poruncesc să taci. Am bani, deci sunt mai frumos, mai deştept, mai talentat decât tine.

Ai bani, te salut cu căldură pe stradă. Ai bani, ce noroc ai în viaţă. Ai bani, ce lucruri scumpe îţi permiţi. Ai bani, ai tot respectul meu.

Bineînţeles toate acestea sunt nişte prostii. Banul nu poate înlocui calităţile umane reale, precum curajul, inteligenţa, îndemânarea, bunătatea şi antrenamentul. Însă mulţi, extrem de mulţi oameni nu mai reuşesc să vadă marfa dincolo de moneda ei de schimb.

În ce mă priveşte nu am pus preţ pe bani niciodată. Mai întâi pentru că nu i-am avut, apoi pentru că după ce i-am avut am început să plătesc un preţ ridicat pentru ei, cuantificabil în relaţii umane degradate, mâncătorie, obsesia şefiei şi funcţiilor- cheie, mai mult stress, mai puţine sentimente. Şi în timp ce oamenii se uitau la mine cu jind (cum naiba a făcut toanta aia să pună mâna pe atâţia bani), eu regretam amar timpurile în care nu aveam cămaşă pe mine.

Şi apropo de ultima expresie, cică un împărat cu feciorul bolnav căuta leac pentru boala fiului. Un învăţat îi spune să caute cămaşa unui om fericit şi să i-o dea fiului să o poarte. După lungi lungi lungi căutări găseşte un om care era fericit cu viaţa lui şi nu ar fi schimbat-o pe nimic, în nicio privinţă. Însă surpriza este că omul fericit nu avea cămaşă.

Lasă un răspuns