De ce vreau să fiu săracă

Pentru că atunci când intru în casa unui om sărac mă uit la cum sunt primită, care sunt relaţiile dintre cei care locuiesc în acea casă, la felul în care îşi îngrijesc (sau nu) corpurile, şi nu am timp să studiez tipul termopanelor, aparatele scumpe, de ultimă generaţie, gresia de lux lustruită zilnic de sclavii casei.

Pentru că atunci când sunt săracă mă gândesc la cer, la stele, la suflet, la dragoste, la tot ce este gratuit şi bun pe lumea asta.

Pentru că am tot interesul să cumper cele mai ieftine produse din hipermarket, ceea ce îmi sporeşte atenţia, modestia, şi îmi refuză sentimentul de superioritate faţă de vânzătoarele plătite cu salariul minim pe economie.

Pentru că îmi dau seama că am acelaşi suflet din copilărie, când viaţa era, pentru mine, bună şi gratuită pe banii şi munca părinţilor mei.

Pentru că am timp să mă gândesc la braţele frumoase ale unui tip văzut din întâmplare o singură dată şi nevăzut pentru tot restul vieţii, şi să-mi închipui cum ar fi…

Pentru că nu mă mai simt superioară taximetriştilor pe care îi plătesc cu nonşalanţă şi iau autobuzul alături de ceilalţi oameni săraci.

Pentru că dacă  aş încerca să mă integrez în societatea oamenilor bogaţi, ar trebui să uit hoinăreala prin coclaurile copilăriei, braţele frumoase ale unui tip nemaivăzut, şi ar trebui să uit că tot ce-mi doresc de la viaţă este să fiu fericită.

Pentru că prefer să fiu un om oarecare din mulţimea anonimă, în căutarea a ceva nedefinit care să îmi aducă nemurirea, decât să fiu observată, criticată şi invidiată pentru gresia din baie.

Lasă un răspuns