Cuplurile de serviciu: pasiune sau interes?
Contrar a ceea ce spun uneori testele IQ despre mine, nu am prea multă minte uneori. Spre exemplu mi-a luat prea mult timp să înţeleg că oamenii care îşi aleg partenerul de la locul de muncă nu sunt neapărat de blamat. Să recunoaştem, oricum este cel puţin ciudat numărul mare de cupluri care se formează spre exemplu în instituţiile bugetare: unde te întorci, dai ori peste un cuplu, ori peste un membru al unei familii lărgite, gen naş sau fin, fără să mai amintim de prietenii oficiali ai cuplului.
Vaaai, ce oameni oportunişti! mă gândeam eu, mai cinstită decât Papa. Ce să-ţi spun, te-a lovit amorul exact la serviciu, şi după ce te-a lovit te-a împins să-ţi iei naşi şi fini tot de la locul de muncă, de parcă lumea a început şi s-a terminat cu un job! Şi mai mult decât atâta, nu te gândeşti ce se întâmplă în caz de despărţire, că deh, oameni suntem şi toţi greşim la un moment dat? Păi ce faci în primul rând la serviciu? Cum vii să dai nas cu foştii, fie el sau ea iubit, prieten, soţ sau rudă prin alianţă? Şi până să ajungem la o posibilă despărţire, cum te descurci psihologic vorbind cu aceleaşi persoane 24 din 24? Ne bem cafeaua împreună acasă, ne vedem la serviciu, ne întoarcem acasă, povestim bineînţeles ce-au mai zis unul şi altul, cu care ne întâlnim apoi seara. Aceeaşi oameni, aceleaşi poveşti, nu mai are nimeni curajul să rupă lanţul slăbiciunilor şi să-şi trăiască viaţa ceva mai independent. Nu mai ai pic de intimitate: cineva va ști mereu ce-ai mâncat, în câte minute ți-ai băut cafeaua, unde și cu cine ai umblat între orele 13 și 14. Știe TOT, ca la Sfânta Împărtășanie!
În timp am început să văd lucrurile puțin diferit.
În primul rând chiar legea uneori protejează (a se citi încurajează) formarea de cupluri în cadrul job-ului respectiv. Bilete de concediu cu reduceri mai mari pentru cuplurile de serviciu, poziții cheie în care te-a avansat datorită soțului, sporuri care mai de care mai fanteziste cum ar fi un spor de ștergerea prafului chiar dacă lucrezi în aer liber, și tot așa. ANL-uri oferite cuplurilor de bugetari. Să nu mai vorbim de statutul fortificat al cuplului în cadrul grupului de muncă: unde-s doi, puterea crește, cum bine spune proverbul!
În al doilea rând, astfel de cupluri sunt mai rezistente, mai durabile decât cele formate din parteneri din grupuri diferite de muncă. Păi cui îi convine să se mai despartă sau să se poarte neadecvat, când știe că despărțirea de partener înseamnă despărțirea de avantaje de care ceilalți nu au parte? Să fim serioși, dragostea durează trei ani, dar stabilitatea locului de muncă este de neprețuit! Plus beneficiile de imagine pe care le ai fiind un nume cu dublă semnificație, mult mai ușor de reținut în dublu exemplar!
În al treilea rând, se știe că proximitatea ne alege deseori prietenii, iubiții și în final partenerii de viață. Câte familii nu s-au destrămat din cauza distanței și a diferențelor prea mari dintre cei doi parteneri? Folosit uneori ca ancoră pentru un viitor strălucit departe de mediul în care ne-am născut și cu care uneori nu ne potrivim, partenerul plecat mereu pe drumuri se pierde deseori printre străini, amestecându-se cu aceștia și lăsându-ne singuri, uitându-ne cu jind la cei care au avut înțelepciunea de a vedea dincolo de sentimentele de moment.
Și cum un condiment bun nu strică niciodată, reamintesc celor care nu știu că Johnny Cash și June Carter- Cash, ambii muzicieni, au format un cuplu de muzicieni după ce ambii au avut parte de căsnicii ratate. Dacă cei doi nu vă sunt cunoscuți, să apelăm la numele arhicunoscut și îndrăgit al lui Paul Newman, care a sărbătorit nunta de aur tot cu o actriță, după un mariaj eșuat anterior.
Bun, deci asta să fie oare rețeta succesului în viață? Să muncim și să trăim cu aceeași persoană? Eu nu știu ce concluzie să trag, oricum cred mult în puterea sorții de a decide în locul nostru și observ că la începutul vieții familia ne cam influențează cariera, pentru ca la maturitate cariera să cam decidă partenerul de viață. Problema cuplurilor de serviciu rămâne deshisă și nerezolvată, că așa-i viața.