Zodiacul blogurilor
Nu oi fi eu Neti Sandu, dar azi e ziua blogului meu (împlinim un an) şi numai ce mi-am dat seama că suntem în aceeaşi zodie: Balanţă. Am stabilit zodia blogului după ziua primei postări.
Aşa că am făcut un exerciţiu de imaginaţie şi am încercat să scriu în spirit de glumă un Zodiac al Blogurilor. Sper să vă placă!
Capricorn (21 decembrie- 19 ianuarie). Aştepţi cu mare nerăbdare postarea de azi a bloggerului, căci ştii bine că sâmbăta e ziua ta norocoasă. Speri din suflet că nu va mai fi încă un articol despre aiureli pe care le citesc din obligaţie doar câţiva prieteni, ci ceva serios, aducător de trafic mare. Ceva cu sânii Nicoletei Luciu.
Vărsător (20 ianuarie- 18 februarie). Eşti un spirit rebel, o personalitate rece şi neobişnuită. Sâmbătă este ziua ta norocoasă. Speri în ceva bănuţi din Adsense, ceva click-uri pe reclamele inteligent postate de isteţul care te-a creat. Între timp, faci o înţelegere cu Google: să-ţi trimită pe blog persoane cu studii superioare făcute la zi, căci eşti sătul de analfabeţi.
Peşti (19 februarie- 20 martie). Speri ca azi să te recreezi. Afară e înnorat şi nu suporţi lumina electrică. Habar nu ai despre ce a fost ultima postare, şi nici de ce se ceartă unii ca chiorii pe spatele tău. Tu visezi să te trezeşti într-o zi sub forma lui Nautilus întrucât căpitanul Nemo era un bărbat sexi. Te întrebi dacă ai cumva înclinaţii gay, ceea ce ar da bine la trafic, dar îţi dai seama că blogurile nu au sex.
Berbec (21 martie- 20 aprilie). Regreţi că te-ai născut în perioada asta. Coincide cu Paştele şi nimeni nu citeşte bloguri în perioada aceasta a anului. Dacă cumva ajung la tine, oamenii te părăsesc repede întrucât căutau reţete de drob.
Taur (21 aprilie- 21 mai). Ai digerat greu articolul de aseară iar comentariile la subiecte politice te predispun la constipaţie. Îţi vine să iei în coarne tot ce mişcă, poate- poate mişcarea îţi va elibera intestinele. Stai liniştit, este o reacţie normală la politică, însă mare prudenţă: poate evolua în ocluzie intestinală.
Gemeni (22 mai- 21 iunie). Te simţi permanent umbra tuturor, lipsit de orice personalitate. Bloggerul tău copiază cu nesimţire maximă subiecte din presa străină, pe care le traduce prost din limba engleză. Până acum a câştigat circa 100 de dolari din blog. În opt luni de muncă asiduă.
Rac (22 iulie- 22 august). Postările merg din rău în mai rău. Sensibilitatea ta exacerbată te face să îţi critici bloggerul la fiecare pas. Atenţie, eşti pe care să-ţi pierzi stăpânul dacă insişti cu criticismul şi negativismul sau, mai rău, să fi vândut pe nimica toată şi transformat în fermă de link-uri.
Leu (23 iulie- 22 august). Spiritul tău de conducător îşi face simtiţă prezenţa la tot pasul. Traficul îţi creşte, reţelele de socializare te iubesc, eşti stimat şi toată lumea se consideră norocoasă dacă îţi oferă un link, fără să ceară nimic în schimb. Firmele mari se bat pe tine pentru că eşti mândru, ţii la opiniile tale şi reuşeşti să fii în acelaşi timp iubit, stimat şi bine plătit pentru ce oferi.
Fecioară (23 august- 21 septembrie). Spiritul tău analitic te face să fii un blog de nişă, pe unul din domeniile: poezie, matematică, arhitectură. Nu ai cine ştie ce trafic, comentatorii te ocolesc, maneliştii au impresia că eşti scris în limba sanscrită. În schimb eşti recunoscut ca un bun specialist.
Balanţă (22 septembrie- 22 octombrie). Astăzi este ziua blogului meu, împlineşte un an, şi nu pot decât să-i urez La mulţi ani!
Scorpion (23 octombrie- 21 noiembrie). Ştii foarte bine că eşti cel mai bun, cel mai stimat şi cel mai lider dintre toţi liderii. Eşti primul, eşti unicul, eşti cel mai tare. Toţi suntem în plus pe lângă tine. Să ne spui cum este acolo sus, poate îţi trimitem o butelie de oxigen.
Săgetător (22 noiembrie- 20 decembrie). Clar eşti blog de călătorii, de politică sau de finanţe. Eşti un blog activ, plin de idei, dar reuşeşti să supravieţuieşti doar în cuplu. Singurătatea te dărâmă şi eşti dificil de suportat pentru că eşti cam alintat şi rău de gură.