Cum mi-am petrecut nunta de aur
Anul 2062
Îmi întind mâinile tremurânde spre noptieră. Îmi pun proteza dentară pe dibuite, căci uit mereu că ar fi trebuit să-mi pun lentilele de contact mai întâi. Apoi vine rândul aparatului auditiv, protezei de sold și stimulatorului muscular. Mă ridic cu greu din pat, căci nenorocitul de stimulator se încarcă cu energie solara, și ghici ce ora e acum? Patru dimineața.
Moșul sforăie lângă mine, netulburat de trezirile mele matinale. Se culcă târziu, doarme pană la amiază, caci noaptea are întâlnire virtuală cu amicul lui și joaca tenis în rețea. Unul dintre ei este Andre Agassi, celălalt Maria Sharapova, nu mă întrebați care dintre ei este Maria Sharapova. Oricum, idolii lor au rămas cei de pe vremea tinereții, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc pe când aveau amândoi vreo 30 de ani.
Mă îndrept spre bucătărie și mă conectez la o sursă de electricitate, căci, am omis să vă spun, acum câțiva ani mi-am făcut o intervenție medicală și mi-am introdus un device cu procesor Intel Core- i 2062, frecvența 180 Ghz, prin care îmi cresc nivelul de energie. Stii cum e? Ca și cum ți-ai fi pus o perfuzie cu glucoză pe vremea tinereții mele, numai că acum te bagi direct în priză și ai terminat povestea. Apoi îmi încep cu adevărat dimineața.
Adică fac o oră de jogging pe banda de alergare, 100 de tracțiuni cu greutăți de 50 kg și 40 de ture de bazin de înot, toate în aproximativ jumătate de oră și fără să transpir. Mă uit în oglindă și mă simt mândră de mine. Păi acum 50 de ani nici nu visam să am musculatura de acum. Aveam deja riduri fine de expresie și fire albe de păr. Acum, nimic! Am pielea mai întinsă decât acum jumătate de secol, căci folosesc un skin stretching (întinzător de piele) cu o placa de baza de-a dreptul futuristă, iar injectabilele zilnice cu pigment de viezure îmi redau automat culoarea naturală a părului, acel roșcat deschis cu care făceam senzație prin anii 2000.
S-a făcut 5 dimineața. Moșul se trezește peste minim…5 ore de acum încolo. Azi sărbătorim nunta de aur! Arată și el foarte bine în ciuda vârstei, se întreține ca și mine, caci stau cu gura pe el mai tot timpul, dar ceva îl nemulțumește. Cred ca are nostalgia tinereții, a vremurilor trecute când nu devenisem doi Robo- Copi și oamenii încă își arătau vârsta reală. Asa că voi folosi timpul rămas pentru a-i aduce ceva din trecut, ceva de care a fost foarte atașat, și care l-ar face sa se simtă bine în pielea lui, așa tratată chimic cum este ea acum.
Pentru asta, nu trebuie decât sa fac o calatorie in timp și să iau de acolo un monitor LED, primit de moșul meu de la tatăl lui, care e de mult oase si ulcele. Mă urc în mașina timpului și într-o clipită sunt înapoi în anul 2012, mă vad scriind niște articole pe un laptop antic. Iau monitorul de care am spus, mă mai uit încă odată la mine însumi, la cât de naivă eram pe vremea aceea, și plec înapoi la mine acasă, în anul 2062. Deși pentru mine călătoria durase câteva secunde, acasă era deja ora 10 dimineața și moșul meu mă aștepta râzând cu gura pană la urechi:
– Ce mi-ai adus bun? mă întreabă coțofana bătrână.
Eu scot cu mândrie monitorul și aștept să îl vad cu gura căscată. El, nicio reacție.
– Dar tu nu te bucuri?
– De ce m-aș bucura, babo? Ce facem cu monitorul tău fără un hard disk extern plin cu filme, poze și alte minunății de acum 50 de ani, ha?
Au trecut peste 50 de ani de când ne cunoaștem, dar tot mă face șah mat. Mă uit bleagă la el, clipind fără replică. Când colo, pezevenchiul scoate de la spate un hard disk extern și-l pune pe masă victorios.
– Ei? Bucuroasă? Vezi cine e capul în familia asta? Si data viitoare când pleci fără mine, măcar îmbracă-te în ceva decent, nu în costum de baie!
Si asa mi-am petrecut nunta de aur. Cu prietenii, fetițele mele care au 50 de ani acum, cu nepoțeii, vecinii, au fost toți acolo, în carne și oase sau doar sub formă de hologramă, dar am fost toți. Ne-am uitat la amintirile din anul 2012 și ne-am bucurat că suntem încă împreună.
Articol scris pentru SuperBlog 2012. Sponsorul acestei etape este Oktal. Promisiuni respectate. Din 1999.