Răzvrătirea de dimineaţă

Azi dimineaţă, o dimineaţă de toamnă lăcrimoasă şi umedă, am trecut printr-un parc oarecare, dintr-un oraş oarecare, spre un loc de muncă oarecare. Şi am fost gealoasă pe femeia şi bărbatul care, la ora 7:30 dimineaţa, stăteau pe o bancă oarecare, bând cafea dintr-un pahar de plastic şi o sticlă de Coca Cola la jumătate de litru.

Aş fi vrut să stau cu ei la masă, măcar pentru câteva minute, şi să-i ascult, şi să vorbim ca nişte vechi prieteni, sau măcar ca nişte vechi cunoştinţe. Să mă pot opri cu doi oameni străini pe care cel mai probabil nu-i voi mai vedea niciodată, şi să discutăm vrute şi nevrute, căci era o dimineaţă frumoasă de toamnă ploioasă.

Dar nu s-a putut. Munca începe la o anumită oră, întârzierile se penalizează oficial sau neoficial, copilul trebuie dus la creşă, programul zilei se defăşoară fix, instabil, neperturbat. Odată făcute nişte alegeri în viaţă, ele ne restrâng libertatea. Orice drum are semnele lui de circulaţie, regulile pe care trebuie să le respecţi.

Trebuie să te trezeşti la o anumită oră dimineaţa. Trebuie să mănânci dimineaţa, ca să ai putere de muncă. Trebuie să ajungi la muncă. Trebuie să discuţi cu colegii şi să rezolvaţi problemele apărute. Copilul trebuie să mănânce, să se joace, să se vindece de răceală. Doar trei alegeri majore am făcut în viaţă, respectiv jobul, partenerul de viaţă şi copilul, şi mă trezesc că nu mai pot face alte alegeri, pentru că acestea trei le determină, invariabil, pe celelalte: ora trezirii, ora mesei, dieta, modul în care mă îmbrac, ora la care mă culc, oamenii cu care vorbesc. Totul este parcă dinainte stabilit, mie nerămânându-mi decât să asist la curgerea propriei vieţi şi eventual să mă autoîncurajez singură că se putea şi mai rău. Uită-te la Veta, care nu are loc de muncă de 2 ani, dar are copil cu handicap sau bărbat sărac.

Şi în tot acest timp, Veta îşi bea liniştită cafeaua, la orele 7:30 dimineaţa, într-un parc oarecare, dintr-un oraş oarecare…

De ce ne îngrădesc atât de mult alegerile pe care le facem?

Mai jos, o melodie în ton cu muzica, de pe vremea când nu aveam niciun căpătâi, dar aveam timp de cafea la orice oră din zi şi din noapte. Acum nu mai beau cafea pentru că îmi face rău, nu mai beau Cola pentru că este chimică, etc, aţi înţeles ideea, sper.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=l685JEwFPb4]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.