Moarte mamelor din lumea-ntreagă!

De ce, atunci când te întâlneşti cu o proaspătă mămică, o întrebi numai despre copilul ei nou- născut?

De ce, când te întâlneşti cu ea pe stradă, o întrebi îngrijorat: dar unde este cel mic, şi aştepţi răspunsul ei cu inima în gât, de zici că ar fi vorba de copilul tău? Şi de parcă din momentul în care a născut, o mamă trebuie să apară neapărat legată de prunc, chiar dacă ombilicul s-a tăiat la naştere?

De ce, atunci când îţi împărtăşeşte din problemele ei, îi spui ceva de genul:  şi alţii au trecut prin asta, începând să exemplifici mătuşe decedate de 100 de ani, mămici senile sau vecine de care nu a auzit nimeni?

Multe femei fac depresii postnatale. Unele mor la naştere. Majoritatea se simt epuizate, neglijate, abandonate de societate, rude şi prieteni, care au multe pretenţii de la ele, fără a dori să se implice efectiv în munca ce o reprezintă creşterea unui copil.

Dacă pe vremuri se murea la naştere din punct de vedere fizic, în zilele noastre există un alt fel de moarte a mamei, şi anume moartea ei ca femeie, ca om, ca orice altceva în afară de mamă.

– Dar ce umbli dragă aşa dezlegată, unde ţi-e copilul?

– Unde să fie, ţaţo, l-am dus la Protecţia Copilului, că mă plictisisem de el.

Lasă un răspuns