Sportul, un prieten Real!
Intru în sala de fitness de două ori pe săptămână, după orele de muncă. Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna intru vlăguită, obosită şi plictisită, dar ies vioaie, transpirată şi fericită. Cred că este vorba de efortul fizic şi de secreţia de endorfine, endorfinele fiind supranumite şi hormonul fericirii. Şi da, la sala de fitness mă simt fericită. Sunt eu, aparatele şi oamenii pe care îi studiez pe ascuns pentru a învăţa noi trucuri. Eu şi gândurile mele, în sfârşit eliberate de stresul unei zile care aparţine mai mult altora decât mie însumi.
Pe pereţii sălii de fitness unde mă duc sunt câteva fotografii interesante, în sepie, cu femei şi bărbaţi cu trupuri zvelte, bine lucrate. Însă una dintre fotografii m-a impresionat nespus: într-o cameră mică şi întuneacoasă, destul de simplă şi sărăcăcioasă, pe un pat îngust care acoperă trei sferturi din cadru, stă cu spatele o femeie în lenjerie intimă neagră. Lângă ea, cu faţa la noi, stă un culturist, un bărbat imens, cu muşchi umflaţi, puternici, privind în jos. Tot mi se pare că omul acela este singur şi că este atât de mare încât nu mai are loc pe nicăieri. Ei bine, eu nu vreau să ajung aşa. Eu vreau doar să fiu sănătoasă, să am o siluetă de care să nu-mi fie ruşine şi să fiu fericită, cu endorfinele mele cu tot. Pentru că indiferent de ce ne oferă oamenii şi mediul, tot organismul nostru este cel care ne decide starea de fericire.
O zi de sală pentru mine arată în felul următor: bicicletă câteva zeci de minute, eventual un minut de pedalare normală alternat cu 20 de secunde de sprint, metodă recomandată de antrenor pentru slăbire rapidă şi fortificare cardiovasculară. Bandă de alergare încă pe atât, dacă banda este paralelă cu solul. Dacă banda este înclinată, efortul se dublează şi timpul meu scade la maxim 15 minute. Suficient cât să mă transform în cascada Niagara.
Sursă fotografii: oferta de reduceri de iarnă a magazinului Real,- Hypermarket
Apoi fac exerciţii cu greutăţi, ca să lucrez puţin bicepşii, tricepşii, deltoizii şi alte grupe musculare importante mai ales vara, când te simţi tare bine dacă poţi afişa nişte braţe cu forme atletice. Abdomenele nu lipsesc, iar masa înclinată pentru abdomene este chiar extrem de eficientă. Mai lucrez apoi la un aparat de care te suspenzi cu coatele pentru a-ţi ridica picioarele în aer la piept sau la 90 de grade, după puterile fiecăruia. Şi alternez toate aceste exerciţii atât cât pot, cu speranţa că voi face nu neapărat mai mult efort în timp, ci că voi face constant exerciţiu fizic.
Şi aşa cum am spus, ies de la sală fericită. Chiar nu cunosc o metodă mai bună de a te simţi bine în corpul tău în afară de sport. Bine, mă refer la metodele naturale, nu la consumul de substanţe cu nume ciudate.
Însă am o mică problemă în tot acest Rai: vine iarna, iarna cu troiene, ger, viroze, şi tare mi-e că Edenul meu va avea gustul mărului stricat. Cum ajung atunci la sala de sport? Ziua va fi extrem de scurtă iar transportul va fi extrem de dificil. Mă bate gândul să îmi fac nu chiar o sală de fitness acasă, căci nu am spaţiu suficient, dar să-mi cumpăr un aparat destinat efortului cardio, adică o bicicletă, o bandă de alergare sau un stepper. Aş înclina mai mult către un stepper, însă cea mai eficientă mi se pare banda de alergare, care însă ocupă mult spaţiu. Dar dacă mă gândesc şi mai bine, cred că voi opta pentru stepper, pentru că e singurul aparat pe care nu îl am la sala de fitness. În plus, stepperul lucrează picioarele, fesele şi abdomenul, adică multe grupe de muşchi, iar specialiştii (români, nu britanici :)) recomandă folosirea lui timp de maxim o oră pe săptămână, pentru a nu supradezvolta gambele. Nu vrem să fim slabe dar cu gambe de culturist, nu?
O zi frumoasă vă doresc tuturor, şi o iarnă activă!
Articol scris pentru SuperBlog 2012. Sponsorul acestei etape este Hypermarket Real.