Electronicele mele, păcatele mele…
În copilărie am avut un vis mistic. Se făcea că Doamne- Doamne îmi vorbea din Ceruri şi mă certa pentru pofta mea nestăvilită de cireşe pocnitoare din curtea vecinei (deşi îmi luasem toate măsurile să nu mă vadă nimeni, se pare că El le vede pe toate). Cel- de -Sus avea o voce tunătoare, şi a întins Mâna către mine, spunând: şi acum vei rămâne, păcătoaso, pentru vecie în amintirea tuturor ca o hoaţă fără scrupule! Apoi, o lumină orbitoare divină mi-a inundat ochii pentru câteva secunde, după care mâna Lui s-a retras repede, ascunzând ceva la spate.
Urmare a acestui vis necuviincios, bunica mea, sătulă de prostiile pe care le făceam constant, m-a dus la mănăstirea de călugăriţe aflată la 10 kilometri de sat. Fata asta nu e doar hoaţă, are şi vise de la Necuratul! a spus ea măicuţelor, rugându-le cu lacrimi amare să mă înveţe credinţa creştină, umilinţa şi Adevărul. Şi aşa a început novicia mea, care a durat ani buni, până prin adolescenţă.
Nu mi-a părut rău deloc pentru acei ani liniştiţi şi curaţi, cu treziri pentru slujbele de noapte, posturi lungi, muncă fizică şi spirituală uneori istovitoare. Singurul meu regret era că nu aveam un televizor mai mare în camera de masă. Aveam un televizor mic, fără telecomandă, alb negru, ca să nu simţim prea tare atracţia pentru lumea din afară, plină de păcate şi orori. Şi regretam nespus că nu aveam un aparat foto digital pentru a face fotografii cu florile frumoase din grădină, căci degeaba aveam eu un aparat foto pe film, oricum nu aveam unde să developez filmul. Şi îmi mai părea rău că nu aveam o cameră video, ca să îi arăt odată pentru totdeauna Maicii Stareţe că sora cea nouă îşi pensa pe ascuns sprâncenele tufoase (să mai fie şi altcineva oaia neagră, că eu mă săturasem!). Şi că nu aveam măcar un reportofon, să pot înregistra slujbele din miez de noapte şi sforăitul muzical al măicuţei Filofteia, care împlinise recent 89 de ani dar era prezentă la toate slujbele de noapte, făcându-mi o poftă nebună de somn…
Însă novicia mea a luat brusc sfârşit. Nu din cauză că Maica Stareţă îmi dădea cele mai grele munci pentru că i se părea că locul meu nu era defel la mănăstire. Nici din cauză că bunica se uita cu ochi îngrijoraţi la mine la fiecare vizită anuală, făcându-şi cruci peste cruci şi repetând tuturor că nu poate să aibă grijă de mine, că e femeie bătrână şi singură.
Într-o bună zi în curtea mănăstirii a intrat o maşină frumoasă cu nişte bărbaţi în ea. Eu smulgeam buruienile din stratul de lăcrămioare, florile mele preferate. Portiera s-a deschis, eu ţineam în mână nişte lăcrămioare, le smulsesem din greşeală în loc de buruieni, şi în momentul acela un bărbat a întins mâna către mine şi m-a orbit cu ceva, apoi a ascuns mâna la spate. Da, exact ca în visul meu mistic din copilărie, visul din cauza căruia nu voi vedea niciodată un televizor LCD, ci numai cuşca aia mică alb- negru! Ştiam ce mă aşteaptă, penitenţe şi pedepse până la Postul Paştelui, omul acela avea şi el dovada că fur până şi din curtea mănăstirii, că fur lăcrămioare ca o hoaţă de joasă speţă!
Şi m-am enervat de atâta nedreptate! M-am repezit către nepoftit şi i-am smuls din mână chestia cu care m-a orbit (nu faceţi aşa ceva acasă, se numeşte tâlhărie!). Era un telefon mobil Nokia, subţire şi elegant, şi arăta aşa de frumos că m-am emoţionat ca în faţa Sfintelor Moaşte. Ultimul telefon mobil pe care-l avusesem avea antenă şi cântărea cât o cărămidă, fiind foarte util pentru autoapărare. Atunci am înţeles că locul meu nu mai era, cel puţin deocamdată, la mănăstire.
– Maică Stareţă, am zis eu, am elucidat în sfârşit misterul visului meu din copilări: cum că într-o zi vom putea face fotografii cu dispozitive minuscule, dotate cu bliţ, care sunt în acelaşi timp telefoane, aparate foto, aparate video şi reportofoane, fără să mai spun de radio. Of, tare încurcate sunt căile Domnului…
Azi sunt studentă la Facultatea de Electronică şi suspin în continuare după cele mai evoluate electronice. Din prima bursă specială (mănăstirea mă întreţine la facultate, că am rămas copilul lor de suflet) îmi voi cumpăra un gadget solar sau un telefon mobil şmecher. Cred că mai degrabă un telefon mobil şmecher…
Articol scris pentru SuperBlog 2012. Sponsorul acestei etape este magazinul online OKTAL. Promisiuni respectate. Din 1999.