Unde mergem, tati?

tati unde mergem.jpg

Unde mergem, tati?, îl întreabă pe cunoscutul scriitor francez unul din fii săi, născut cu retard fizic şi mental. Pe parcursul acestei emoţionante cărţi autobiografice a unui tată care creşte nu unul, ci doi băieţi cu handicap, întrebarea Unde mergem tati? devine un refren al unei copilării mutilate de neşansa genetică de a fi anormal. Copiii mei nu vor avea un CV, nu vor avea un card bancar, nu vor studia în şcoli, nu vor avea urmaşi, spune autorul de-a lungul cărţii, într-un mod sincer, înduioşător prin francheţea cu care recunoaşte inclusiv că au existat momente în care şi-a dorit să-şi arunce copiii pe geam, sau că au existat momente în care a făcut glume pe seama handicapului copiilor săi.

Însă dincolo de toate acestea rămâne întrebarea pe care  orice copil, indiferent de gradul său de normalitate, o pune părintelui său: unde mergem, tati?

Eu i-aş fi răspuns că mergem, în final, acolo unde merg toţi oamenii, indiferent de inteligenţă, aspect fizic, grad de invaliditate: Sus, unde este loc pentru toţi oamenii, sus pe aripile unei morişti zâmbitoare, sus, acolo unde problemele oamenilor se văd mici, mici, din ce în ce mai mici…

N

Articol scris pentru SuperBlog 2012. Sponsorul etapei este Editura Nemira.

Lasă un răspuns