Gheţarul din inima mea

De când mă ştiu, bravez. Nu-mi exteriorizez emoţiile. Am amintiri din copilărie cu mama rugându-se de mine să îmi cer iertare pentru o faptă sau o vorbă care pe ea o duruse, şi cu mine stând în centrul camerei, înconjurată de rudele care aşteptau ca eu să mă exteriorizez. Eu am zis NU VREAU, şi aşa am rămas pe viaţă.

Dar tu nu ne iubeşti?, mă întreba ea rugătoare, fiind o femeie sensibilă şi romantică. De unde vrei să ştiu ce înseamnă iubirea?, judecam eu la rece. Am 10 ani, abia am învăţat cum mă cheamă. Ştiinţific vorbind, aş fi minţit dacă aş fi spus cuiva că-l iubesc, pentru că i-aş fi dat speranţe false şi aş fi putut să-l mint. Iar eu nu vroiam să mint.

Până în zilele de azi am rămas aşa cum eram în copilărie. De multe ori, exteriorizarea emoţiilor ajută enorm în construirea de relaţii sociale. Eu nu pot fi drăgălaşă. Nu pot fi felină. Nu pot alinta cam pe nimeni. Nu sunt dulce şi afectuoasă. Cel mult sunt vioaie şi sociabilă. Cu iniţiativă. Dar totul până la sentimente, cu ele nu mă joc.

Nu am plâns niciodată la înmormântări. Mi se face pielea găină la filmele americane în care totul se rezolvă dacă află toată lumea că X- ulescu o iubeşte pe Y- greceasca. Uneori mă uit în jur şi mi se pare că sunt din alt film. Nu mi-am dorit ceva atât de mult de la viaţă încât să devin isterizată după acel ceva. Aş fi putut fi probabil prima în vreun domeniu, dar mi s-a părut mereu un consum afectiv prea mare. Şi nu am vrut niciodată să am fani. Cine mă admiră mi se pare degeaba. Mi se pare stupid să fiu complimentată prea tare.

Cică aş putea fi caracterizată ca flegmatică sau schizoidă, după unii isteţi care au impresia că dacă ştii să citeşti o etichetă eşti automat deştept şi frumos, dar nu ştiu ce să spun despre aceste trăsături. Cred că pur şi simplu am avut nevoie de mult sânge rece în viaţă şi m-am adaptat la condiţii. Dar aş vrea măcar odată în viaţă să mă mai îndrăgostesc la prima vedere şi să-l sperii pe omul acela cu un: te iubesc.

Prima ocazie oricum am ratat-o, pentru că mi s-a părut neverosimil. Oare cum ar fi decurs viaţa mea dacă eram mai deschisă? Mai puţin sobră şi supusă regulilor? Oare nu aş fi fost mai fericită?

Lasă un răspuns