The Days Between (2001)

Există în sociologie un fenomen a cărui denumire ştiinţifică am uitat-o, dar a cărui esenţă este demnă de reţinut. Se întâmplă aşadar să căutăm ceva, să verificăm o ipoteză anume, şi să găsim cu totul altceva decât am căutat iniţial, ceva mult mai original. Mi s-a întâmplat şi mie recent, când am pornit învăţarea limbii germane din neputinţa comunicării cu un om şi am ajuns la descoperirea… cinematografiei germane.

Am văzut ieri un nou film  nemţesc, pe numele lui The Days Between (2001), pe care l-am vizionat online, pe YouTube, cu subtitrări în limba engleză. Filmul nu are cine ştie ce acţiune sau dialoguri elaborate, însă este atât de veridic în tăcerile lui încât mi-a amintit de emoţiile pe care le simt când văd un film românesc.

De ce merită văzut acest film?

Pentru că este vorba de căutarea partenerului ideal. Nemulţumiţi de partenerul actual care niciodată nu ne oferă destulă atenţie, niciodată nu este destul de romantic, sau de cald, căutăm şi găsim în cele din urmă un nou partener. Însă supriza pe care ne-o rezervă viaţa este că indiferent de calea pe care o alegem, esenţa rămâne mereu aceeaşi. Indiferent pe care l-ai lua, tot acolo ajungi, îmi punea la un moment dat o prietenă înţeleaptă, când îmi asculta căinările romanţioase. Aşa că să ne alegem pe noi înşine, indiferent de omul care stă lângă noi. Să ne bazăm pe noi înşine, să ne iubim pe noi înşine, şi să fim fericiţi cu alegerile noastre. Chiar dacă nu avem un număr infinit de variante, dacă alegi odată şi mergi mai departe cu tine însuţi este mult mai probabil să atingi nu o fericire pe umerii celuilalt, ci o realitate reciproc avantajoasă. Şi imperfectă.

Filmul curge frumos, iar pe fundalul poveştii unei fete tinere, frumoase şi uşor dezechilibrate în lipsa ei de inhibiţii se desfăşoară viaţa unei familii normale, chiar dacă unul dintre membrii ei este surdo- mut, în care femeia este soţie, mamă, parteneră adorată şi nu în ultimul rând o femeie frumoasă. Dar de importanţa familiei şi de dragostea care este completă doar alături de copii ne dăm seama la final, când tăcerea inundă spaţiul cuplului la care ne-am fi aşteptam să fie perfect.

Lasă un răspuns