Happy Apocalypse, my friends!
Cred că e vrăjeală chestia cu mayaşii care au calculat acum ţ-şpe mii de ani că azi, fix azi, 21 decembrie 2012, lumea se sfârşeşte. Ar fi prea frumos ca să fie adevărat! Ar însemna că lumea noastă nu e doar o întâmplare făcută din carbon, în care apărem noi mamiferele ca nişte steluţe vii doar ca să dispărem de parcă nici nu am fost vreodată. Ar mai însemna că până la urmă lumea noastră este totuşi un experiment al unor forţe superioare care au decis să dea foc la laborator, sau să-l arunce la toaletă, sau să sufle până ce aruncă totul în Spaţiu.
În toată chestia asta cu sfârşitul lumii eu văd şi părţi pozitive: am sfârşi toţi împreună, bolnavi sau sănătoşi, buni sau răi, bogaţi sau săraci. Având în vedere că ne naştem pe rând şi decalat unii faţă de alţii, că trăim împreună o oarecare perioadă de timp şi că murim tot individual, un sfârşit comun mi-ar da speranţa că lumea aşa cum o ştiu este doar un pas către o altă lume, mai bună, mai spirituală. Dacă mayaşii au fost în stare să prevadă sfârşitul, înseamnă că există o oarecare ordine matematică în Univers, că Universul se supune totuşi unor legi inteligibile.
Aş, nu avem noi norocul acesta! Uită-te bine la tine, la cei din jur, la cei dragi. Într-o zi (în zile separate, imposibil de prevestit) nu vor mai fi. Nici mâinile cu care scriu acum nu vor mai fi. Pe lumea aceasta nu există nici măcar o singură persoană care să mă cunoască de la naştere până la moarte. Toţi au fost pasageri în viaţa mea.
Dar dacă acest sfârşit al lumii este o strategie de marketing? Inducem teama de sfârşit, ziua Z trece, oamenii scapă cu bine, începe Crăciunul, hai să sărbătorim că suntem în viaţă! Şi uite aşa am făcut în ultimele zile o grămadă de cumpărături online, folosind voucherele de la SuperBlog şi nişte finanţe personale, ştiind că nu le voi primi pe 21, dar voi apuca să mă bucur de ele anticipat.
NASA a spus că din punctul lor de vedere nu urmează niciun sfârşit glorios al omenirii. Niciun asteroid nu trece periculos de aproape de Terra. Nu se anunţă nicio glaciaţiune, nimic. Ziua aceasta va trece cu bine, dragii mei. Cred că vom supravieţui, cu gândul că am mai amânat sfârşitul încă odată, din propriile puteri. Na, că mayaşii nu au avut dreptate! Nu acum…
Dacă ar veni deci sfârşitul lumii înainte de sfârşitul meu personal, cred că am intra într-o lume mai bună. În care dorinţele ar deveni realitate. În care am fi cu toţii fericiţi. În care am fi spirite nemuritoare, veşnic serene, trăind o grămadă de aventuri prin care ne-am întâlni şi re- întâlni unii cu ceilalţi periodic, şi am redescoperi necontenit lumea, universul şi pe noi înşine. Citeam la un moment dat cărţi despre oameni care vedeau aura celorlalţi şi trăiau mai mult prin spirit şi mai puţin corporal, şi mi-am dorit ca lumea să fie pentru toţi o lume spirituală.
Neah, nu am eu norocul acesta al Sfârşitului Lumii prezis de mayaşi. Până la urmă, gândul propriei nimicnicii mă va extermina şi voi redeveni ce am fost odată: o celulă de carbon, apărută întâmplător, fără memorie şi fără sentimente. O celulă din mine va ateriza pe Marte, alta va fi în floarea de la geamul tău, iar alte miliarde de celule vor călători în Abisul din jurul planetei albastre.
Dar până atunci mă bucur de brânza cu mucegai de la Delaco, mânca-i-ar mama pe ei de generoşi!
Aşa că: Happy Apocalypse, my friends! 😀