Femeile, victime ale filmelor proaste de Crăciun

Odinioară filmele de Crăciun erau pentru mine un adevărat cadou al Moșului: oameni mai buni, fericire, familii reîntregite, copii care readuc credința în sufletele adulților hârșâiți de răutatea celor 362 de zile de Necrăciun.

Între timp se pare timpul a trecut și am început să văd lucrurile puțin diferit.

Să analizăm câteva exemple de filme:

Primul film văzut în această perioadă se numea Crăciun, cu Susan Sarandon în rol principal. În prima parte a filmului doamna de vârstă mijlocie sărbătorește Ajunul în prezența unui bărbat mult mai tânăr decât ea, care dorește relații sexuale de la prima întâlnire și care, odată refuzat, își dă arama pe față și o învinovățește pentru eșecul întâlnirii. Ea acceptă spusele lui cu resemnare, căci ce ar putea face sau spune? Este deja în vârstă, nu prea frumoasă și poartă cu umilință câteva kilograme bune în plus. Filmul continuă și Susan se întâlnește cu eroina interpretată de Penelope Cruz, o femeie înnebunită de gelozia bărbatului pe care îl iubește. Cum se termină povestea? Susan aude din întâmplare cum medicul mamei ei bolnave de Alhzeimer îi povestea acesteia că este prea timid să o invite pe fiica ei la cină. Susan cum aude, cum îi propune bărbatului să iasă împreună la cină, deși dacă e s-o luăm pe a dreaptă, el doar intenționa să o invite. Pe de altă parte, Penelope are parte de o schimbare la 180 de grade a bărbatului pe care îl iubește, ceea ce probabil este un merit având în vedere că este o femeie extrem de frumoasă care a reușit să rămână însărcinată după ani de încercări. Susan pe de altă parte născuse o fetiță chiar de Crăciun, însă fetița murise la naștere. Sooo, fetelor, dacă vreți un bărbat care să vă iubească, trebuie să arătați ca Penelope Cruz și să îi oferiți un copil. Dacă nu, veți avea parte de bărbați care intenționează doar să vă invite la cină, însă pentru asta trebuie să înțelegeți timiditatea lor și să propuneți o întâlnire reală. O soartă mai puțin glorioasă, dar pe măsura dotărilor fizice ale mamei natură.

Al doilea film văzut îl avea în rol pseudo- principal pe un tip care se credea Moș Crăciun și care ajunge în fața unui complex de judecată pentru aceasta. În acest film juca o singură femeie, frumoasă, cuminte, fericită, mamă singură cu un copil care își dorea un tătic (țineți minte, pentru orice femeie frumoasă există un bărbat care s-a săturat de ea!). În cele din urmă dorința fetiței se îndeplinește, mama ei este aleasă de un bărbat frumos, avocat Slavă Cerului că nu era orișicine, iar tânărul cuplu primește o casă drept cadou de la Moș Crăciun, casa fiind un fel de onorariu pentru tânărul avocat care îl salvase de la pușcărie pe falsul Moș Crăciun. La finalul filmului, aflăm că fetița își mai dorește pe lângă proaspătul tătic dobândit, un frățior. Tânărul cuplu zâmbește complice la auzul acestei dorințe. Fericirea plutește în aer, femeia este fericită și clar va deveni mamă încă odată. Ce mi-a plăcut aici a fost raționamentul judecătorului când l-a eliberat pe falsul Moș Crăciun, moș care de fapt este un bărbat alb, bogat, care aruncă cu bani în dreapta și în stânga: dacă pe bancnota americană scrie In God We Trust, și Dumnezeu este o ființă care nu trebuie să-și demonstreze existența, atunci nici Moș Crăciun nu trebuie să-și demonstreze existența, atâta timp cât aduce fericire în casele noastre. Fericire, case și bani, adaug eu, căci dacă era un oarecare tip de pe stradă care împarte ciocolată la copii din fonduri proprii, probabil era catalogat cu totul altfel, spre exemplu…pedofil.

Al treilea film a fost mai exact o revizionare: Dincolo de Africa, cu Meryl Streep în rol principal. Îl văzusem acum câțiva ani și țineam minte o frumoasă poveste de dragoste în savanele Africii și un film cu o femeie- scriitor în rol principal. Și încă ce femeie! Vine cu bani la soțul ei în Africa, află că acesta umblă și cu alte femei, cheltuie banii ei pe cu totul altceva decât stabiliseră în comun fără să o întrebe, îi transmite sifilis, boală de care se vindecă, fără a mai putea avea vreodată copii. Distinsul soț lipsește de acasă cu lunile, căci, precum îi explică de la început, banii ei au cumpărat doar titlul lui nobiliar, nu și pe el! Meryl rămâne așadar singură cu toate treburile fermei și cu un trib de africani pe care îl instruiește pe banii ei. La un moment dat își găsește un alt bărbat, pe Robert Redford, cu care trăiește o poveste magică de iubire, dar…și acest bărbat vrea să fie liber și să facă ce vrea cu viața lui, fără nicio obligație. În cele din urmă divorțează de primul bărbat, al doilea moare dar deja relația scârțâia, iar ea pierde ferma cu sprijinul băncii conduse de un bărbat alb. Ce soartă, doamnelor și domnilor! Ce ratată! Altă femeie pedepsită pentru nu-mai-contează-de-ce-pedeapsă-să-fie. Bineînțeles primul soț își găsește o altă femeie plină de bani, el va trăi bine în continuare în timp ce ea este silită să plece din Africa pentru că a pierdut totul. Cireașa de pe tort a filmului este faptul că la finalul filmului Meryl este invitată în salonul unde aveau acces doar bărbații (erau totuși anii 1930, inegalitatea între sexe era vizibilă), ca să bea împreună un pahar de whisky. Mare onoare pe capul ei! Merita să piardă o grămadă de bani, doi bărbați și șansa de a fi mamă, doar pentru a fi acceptată să bea un singur pahar de whisky cu bărbații. La final, filmul menționează că femeia și-a publicat memoriile dar nu a mai revenit niciodată în Africa. Râd cu lacrimi.

Al patrulea film se numește Horrible Bosses, și e o comedie chiar amuzantă în prima parte. Subiectul este de actualitate: șefii care ne mănâncă viața și cum putem scăpa de ei. Personajele principale ale filmului sunt trei tipi cu bun simț care sunt terorizați de un șef megaloman, un șef drogat și respectiv o șefă obsedată sexual. Mă rog, în cele din urmă șefii bărbați sunt pedepsiți cu adevărat, și singura care scapă de pușcărie pentru fapte de hărțuire sexuală la muncă este…Șefa! Hmmm, cum, o femeie să fie mai puțin pedepsită decât un bărbat? Dacă ne uităm puțin la filmele anterioare, ne-am aștepta ca o Ea să fie pedepsită triplu pentru orice greșeală! Dar să nu uităm că Șefa este jucată de Jennifer Anniston, într-o formă de zile mari, și că rolul presupune să își dorească sex cu toți bărbații de pe planetă. Și că întâmplător tocmai asistentul ei este un bărbat fidel soției, sătul de hărțuiala sexuală la locul de muncă. Fetelor, nu e frumos să vrem sex cu toți bărbații, ei nu sunt toți la fel și le rănim sensibilitatea! Însă partea bună este că vom fi pedepsite mult mai puțin dacă recunoaștem că suntem nimfomane.

Cam atât am avut de spus legat de filmele văzute. Am identificat atât de multe stereotipuri de gen și inegalități crase între cele două sexe, încât mă bucur că nu am o carieră în cercetarea științifică, așa cum mi-am dorit când eram mai puștoaică. Cred că aș fi murit de foame, întrucât aceste cercetări au nevoie de fonduri ca să vadă lumina tiparului și să fie acceptate și promovate în lumea științifică. Chiar, tu mi-ai da bani ca să public aceste reflecții ale mele, sub o formă mai științifică? Sau ai prefera să cumperi un bilet la Horrible Bosses ca să râzi cu lacrimi de felul în care Jennifer Anniston sare pe toți bărbații doar pentru că sunt purtători de sifilis penis.

În cele din urmă, consider că tot lumea cărților este mai profundă și mai realistă, căci ea se adresează totuși oamenilor culți, deopotrivă femei și bărbați. Dar despre o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate voi povesti altă dată, deja mă doare mâna de atâta scris.

Lasă un răspuns