Eu și Ioana K-Man
Mă întreabă Vienela (mai exact îi întreabă pe toți bloggerii cu care mai schimbă o vorbă) ce așteptări am de la blogul meu pe anul 2013.
Nu pot vorbi de viitor fără să fac o scurtă introducere în trecut.
Povestea blogului meu este lungă în fapt, deși blogul ca produs tehnologic are o vechime de puțin peste un an. Povestea blogului meu începe acum 25 de ani, când scriam povești pentru sora mea pe caiete dictando, dar de fapt le preferam pe cele de matematică. Blogul își are rădăcini până și în cele aproximativ 15 jurnale personale pe care le-am aruncat la gunoi, filă cu filă, când pubertatea și-a spus cuvântul. Povestea blogului este povestea cenaclurilor literare la care am aterizat pe timpul școlii, mai întâi cenaclul de liceu unde mă ridicau în picioare ca să-mi citesc creațiile iar eu mă simțeam foarte prost, fapt ce prefigura încă de atunci o ființă retrasă, căreia nu-i plac luminile reflectoarelor (preferă lumina naturală), iar mai apoi la cenaclul studențesc unde tipele bine, muzele bărbaților literari, erau la rândul lor considerate bune poetese senzuale.
Am avut mereu forma unei nuci bine înfipte în perete, cum s-ar spune.
Blogul meu a existat de mult, dar abia acum a văzut lumina online-ului. Blogul meu este încă al meu și sper că voi avea puterea să îl opresc atunci când voi dori. În spiritul specific mie, nu mă identific cu blogul, nu mă văd ca blogger. Eu sunt Ioana și în această perioadă mă exprim pe blogul Ioana K-Man, care deocamdată consider că mă reprezintă, deși nu tot ceea ce scriu aici are vreo legătură cu realitatea. Unele rânduri au pur scop terapeutic, acela de a mă face să mă simt mai bine.
Ce vreau de la blogul Ioana K-Man în 2013?
Habar nu am. Ioana K-Man, surprinde-mă!