Dragostea cu un gay- boy

Jennifer este o femeie frumoasă și bogată (în prieteni). Locuiește în capitala SUA, cu chirie, într-un cartier mărginaș. Nu știu unde lucrează căci de data asta viața ei profesională nu mă interesează, și pentru că oricum în SUA lumea o duce bine. Deci și Jennifer o duce bine.

Jenny, cum o alintă prietenii, are un iubit cu care lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Și are un amic gay cu care locuiește. Jenny rămâne însărcinată cu iubitul ei heterosexual dar decide că prietenia este mai importantă decât un amor fără sclipici și decide să-și crească bebelușul cu prietenul gay. Căci prietenul gay o înțelege, o ține de mână și îi oferă romantism, plimbări inocente în parcuri de joacă pentru copii, și la urma urmelor de ce nu s-ar îndrăgosti Jenny de prietenul ei gay?

Și Jenny chiar se înnamorează de prietenul homosexual, îl îndepărtează pe tatăl natural al copilului și începe o relație frustrantă cu simpaticul și inocentul gay- boy. Îl așteaptă acasă din peregrinările lui pe la alți bărbați, îl sâcâie cu sentimentalisme și la final îi declară că-l vrea de tot, cu inel de logodnă și restul obiceiurilor unui cuplu heterosexual. Dar gay- boy are altă părere, și anume că este totuși gay și că prietenia cu Jenny nu s-a transformat în atracție de niciun fel.

Ceea ce începuse ca o poveste de dragoste între o femeie heterosexuală și un gay- boy se sfârșește previzibil, Jenny rămâne o mamă singură în căutarea iubirii perfecte, cu un copil crescut cu un tată natural înstrăinat, un așa zis unchi gay care locuiește cu iubitul său și cu actualul iubit al lui Jenny, un polițist negru.

Să lăsăm puțin tematica filmului: observați că până și în filme, polițiștii salvează situațiile critice?

Căci povestea lui Jenny, dragii babei, este un film, filmul pe care l-am văzut ieri seara și care recunosc că m-a captivat prin jocul actoricesc și prin faptul că deși știam că nu se poate ce vrea donșoara de la viață, respectiv transformarea unui gay în heterosexual, am tras speranța că poate omul se va da pe brazdă și îi va răspunde lui Jenny la sentimente. Când spun Jenny, mă refer la Jennyfer Anniston 🙂

Deci, dragostea cu un gay- boy nu e diferită de dragostea cu un heterosexual. Rămâne la fel de…în aer ca orice altă relație în care unul iubește mai mult iar celălalt iubește mai puțin.

Filmul se numea sugestiv Prieten sau iubit, și din finalul în care fetița lui Jenny învață la școala unde gay-boy a ajuns director, se întâlnește periodic cu tatăl ei natural și are acasă pe noul iubit al mamei ei  nu am înțeles mai nimic. Dacă eram tatăl natural al copilului cred că îi ziceam vreo două vorbe lui Jenny, lucruri legate de drepturile mele asupra copilului și de asigurarea unui mediu sănătos în familie. Dacă aș fi fost gay- boy, îi spuneam frumos că mie îmi plac bărbații, nu doar anumiți bărbați cu care accidental m-am culcat, și că istoria se va repeta cu alți bărbați. Singura persoană care nu mi-aș dori să fiu ar fi Jennifer în persoană, această tipă urâțică ce joacă mereu rolul iubitei ratate sentimental, ahtiată după o iubire care nu i se oferă.

Chiar, s-a îndrăgostit careva de un tip gay?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *