Hai să vă risipesc speranțele în nemurire

În această zi frumoasă de iarnă, hai să discutăm un subiect plin de viață precum: ce vreți să se facă cu trupul Dvs. după deces? Înhumare sau incinerare? Viermi la 3 metri sub pământ sau cenușă plutind în aer?

Contra înhumare: primul lucru pe care ți-l va spune familia cu ocazia Învierii este bă, ce față palidă aveai, stai să-ți povestesc cum ți-ai petrecut ultimele zile. Te-ai înnecat cu ciorbă, ți-a explodat inima, a intrat tirul în tine și te-am identificat după amprentele dentare, etc. Vei afla la un scurt chat cu ai tăi cum ai stat cuminte în sicriu și cum a plâns bocitoarea când te-au aruncat la 3 metri sub pământ. Cum nu te-a vizitat niciodată la cimitir prietenul cel mai bun. Cum a plâns ăla micu, fie el om sau cățel. Trupul va ajunge papa de viermi. Dar, veste bună! poți fi clonat după ADN. Bineînțeles clona ta nu vei fi tu, va fi o persoana cu aceeași genetică dar cu o viață proprie și cu un alt Eu, căci dragii mei, ADN-ul reface doar trupul, nu și timpul în care ai trăit. Iupiii, ce bine că genele mele trăiesc fără mine și eu habar nu am de asta!

Contra înhumare ar fi deci faptul că păstrează iluzia unei individualități. Locul meu de veci, sicriul meu, oasele mele din care într-o zi voi fi refăcut cap- coadă pentru încă o eternitate de maxim 90 de ani pe Terra.

Contra incinerare: no more ADN for you!, cum ar spune nazistul din Seinfel. Cenușa nu conține ADN, deci nu vei mai fi clonat niciodată. Partea și mai proastă este că incinerarea seamănă al naibii de bine cu flăcările Iadului, și nu ne-a zis nimeni dacă celulele alea vii dintr-un trup mort nu simt durere. Cum fac mitocondriile din cilii lor microscopici dacă sunt prăjite la câteva sute de grade. În plus, o parte din tine se va afla în fumul acela negru care ieșea din grătarele de la Auschwitz, și se duce fix unde nu vrei, adică departe departe de tot, în abisul din jurul nostru.

Contra incinerare ar fi deci faptul că nu am niciun chef să mă prăjesc, dar partea și mai proastă e că nici la 3 metri nu am chef să stau, că doar nu am trăit ca un vierme în pământ toată viața, ca să ne tragem de șireturi chiar acum la final!

Soluția mea este să trăiesc. Și să se inventeze cumva capsule cu timp în plus, căci nu știu câtă nevoie avem de trupurile acestea. Avem nevoie de timp, mult, mult timp doar pentru noi. Timpul acesta care ne naște și ne moare, care ne transformă în trecut, care ne construiește viețile conform dorințelor celor încă nenăscuți, așa cum femeile gravide au poftele copiilor pe care-i poartă în pântece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *