Nomazii mărilor. De văzut și de lăsat în plata Domnului…
Ieri seara am căscat ochii mei de proaspătă nefumătoare la postul TV Discovery, la emisiunea lui Les Stroud- Nomazii Mărilor. Dacă nu știați, încă mai există nomazi pe lumea asta, într-o formă sau alta, iar emisiunea de față a filmat modul de viață al unui popor din Malezia care a trăit toată viața în bărci. În bărci se nășteau, în bărci trăiau, în bărci mureau.
Între timp, simpaticii malezieni și-au construit case pe bârne înfipte în ocean și sunt nomazi doar cu bărcile. Chiar și printre ei, există persoane care și-au înfipt casele în largul mării și persoane care și le-au înfipt exact lângă țărm. Ambele grupuri au oricum acces la electricitate. Trăiesc din peștele pe care îl prind prin scufundări acvatice cu compresorul, ocupație periculoasă care duce la boala prin decompresare. Cel mai mare neajuns al vieții lor este lipsa apei potabile, pentru care trebuie să facă drumuri cu barca până la o fântână aflată pe țărm, apă pe care o depozitează în bidoane de plastic. Am înțeles că până și obiectele de strictă necesitate sunt gratuite, din balastul adus de apele mării.
Oameni munciți din greu, tineri fumând țigări albe groase (să mă ierte Vienela, știu că vrem să ne lăsăm de fumat, dar omul acela chiar fuma o țigară groasă, albă), mîncare gătită la ceaun, apă peste tot, atâta fragilitate, bârnele acelea subțiri pe care se sprijinea o casă din surcele ce adăpostea 11 oameni…Pentru a se pregăti de venirea sezonului musonic, nomazii mării s-au dus în junglă și au împletit un acoperiș. Mă imaginam în casa aceea mică, cu ploaia curgând peste tot în jurul meu, oprită doar de un acoperiș din frunze…brr…Și cufundându-mă la 30 de metri sub apă, pentru a prinde pește, a-l vinde la piață și a putea supraviețui (din cauza pescuitului industrial, bancurile de pești au scăzut considerabil ca număr, ceea ce îi determină pe nomazi să se cufunde din ce în ce mai adânc, ceea ce sporește și șansele de a căpăta boala decompresiei).
Ce să zic, documentarul a fost frumos. În spiritul caracteristic, am căutat pe net câteva informații, și am aflat că guvernele fac orice efort pentru a sedentariza populațiile de nomazi. Probabil nu dă bine la statistici, e o chestie de ineficiența birocrației dacă un grup de oameni se plimbă dintr-un loc în altul. Păi, dacă nu-i prindem la recensământ pentru că sunt plecați cine știe pe unde? Și dacă trec granițele țării și avem conflicte militare cu țara vecină? Plus problema școlarizării și mai ales a forței de muncă irosite pe un mod de viață, care, să fim sinceri, cui mai folosește? În lumea de azi, unde tehnologia a ajuns să domine viața omului, am ajuns să fim dominați de propriile creații. Mă întreb dacă lumea în care trăim nu este cumva deja populată cu o specie superioară omului, și anume mașinile. Le-am construit, acum le dăm socoteală. Avem calculatoare, cititoare de cipuri, sedentarizăm populațiile de nomazi ca să-i băgăm și pe ei acolo în calculator, cu CNP și date referitoare la ce cumpără din supermarket. Și dacă nu au încă calculatoare, îi dăm la televizor, să vadă lumea că libertatea se plătește cu sărăcie lucie.
Chestia asta cu sedentarizarea populațiilor mă necăjește rău, întrucât am observat-o și în atitudinea oamenilor față de circuri. Oameni care lasă câinii să se înmulțească aiurea pe străzi, oameni care nu ar da niciun blid de mâncare unui animal singur de pe stradă sunt împotriva ținerii animalelor în circuri. Vezi Doamne, animalele suferă. Da, dar s-au gândit cât de mult suferă animalele care nu mai au habitat natural pentru că oamenii au invadat totul și vor să aibă controlul tuturor speciilor?
Dar asta e o altă problemă. Tonul virulent de printre rânduri este amplificat de o nevralgie nenorocită, nu de sindromul de abstinență de la fumat, precum s-ar crede inițial. Da, am rețetă pentru ea.
PS: am greșit eu, motivul pentru care guvernele doresc sedentarizarea nomazilor este faptul că aceștia nu plătesc taxe pentru că trăiesc, după cum bine zice un comentator la articolul Țiganii mării din Borneo.