Vreau în week-end la Polovragi!
Pentru cei care nu știu încă, Polovragi este o comună din județul Gorj, aflată la doi pași de Peștera Muierii, de Peștera Polovragi și de localități turistice montane cu renume din județul Vâlcea, precum Horezu și Voineasa. Ajunși la Polovragi cu autoturismul familiei, eu și soțul amator de excursii montane ne vom caza la pensiunea La Troița, recomandată de un prieten din zonă. Ar fi imposibil să nu am parte de cele mai bune condiții de cazare Polovragi când jumătate din localitățile din preajmă sunt locuite de rubedeniile din partea tatălui!
În zilele de azi, când turismul este orientat cu precădere spre străinătate (chiar ieri am fost îndrumată de două agenții de turism spre sejururi în afara țării, pe motiv că sunt mai ieftine, deși nu mi s-au părut!), eu îmi doresc să revăd meleagurile părăsite acum peste 30 de ani de tatăl meu. Mirosul pur al satului montan este mai bun decât orice arhitectură semeață a capitalelor străine. Le va veni și orașelor momentul într-o zi, sunt convinsă, dar abia după ce termin de colindat Țara Românească!
Dacă acum doi ani am fost la Voineasa, anul acesta ne-am propus să explorăm puțin natura județelor Gorj și Vâlcea. Ne dorim, pe lângă aer curat de munte, vizitarea unor obiective turistice precum Peștera Polovragi (cu o lungime oficială de 10 km, dar bănuită a fi lungă de peste 25 de kilometri și având ieșire dincolo de munte, tocmai în Ardeal), peștera se mai numește și Peștera lui Zamolxis. Peștera conține atracții turistice precum: scaunul lui Zamolxis, balena, pielea de leopard, dar și pereții ce conțin scriere cuneiformă. Se spune că Peștera Polovragi ascunde comori dacice bine păzite de blestemul lui Zamolxis!
Pe lângă peșteră, comuna Polovragi oferă și alte atracții precum: Mănăstirea Dintr-un Lemn, construită în secolul XVI din lemnul unui singur stejar, dar și Mănăstirile Hurezi, Govora și Polovragi. Cheile Oltețului se află foarte aproape de Pensiunea La Troița și fac parte, alături de Peștera Polovragi, din Rezervația Naturală a județului Gorj, rezervație ce se întinde pe o suprafață de 150 de hectare.
Zona este, dincolo de atracțiile turistice menționate, de o frumusețe amețitoare. Cum aș putea explica însă în cuvinte liniștea satului de munte, mirosul de brad al aerului, sentimentul de apartenență pe care îl am atunci când văd satul montan românesc atât de puțin schimbat față de satul copilăriei mele?
Polovragi este o comună cu o natură bogată (amintesc aici Lacul Polovragi, dar și Pădurea Polovragi), situată în apropiere de Rânca și de Transalpina. Dacă totuși după un sejur la Polovragi te hotărăști să explorezi județul Vâlcea, Băile Govora și Băile Olănești sunt obiective turistice demne de atenția oricărui turist. Pe lângă efectele benefice asupra sănătății, zona Polovragi oferă pensiuni ieftine, posibilitatea de a organiza drumeții montane, acces la obiective turistice de importanța națională și posibilitatea de a petrece un sejur relaxant și ieftin în mijlocul naturii. De ce aș explora Alpii, când am, atât de aproape de mine, munți semeți și peșteri pline de comori dacice?
Articolul este scris pentru concursul desfăsurat de prima revistă a Blogosferei Românești, Blogger Magazin. V-a plăcut articolul? Dați share și tweet, pentru că se ia în considerare la alegerea câștigătorului! De asemenea, în caz că voi câștiga un week-end la Polovragi, voi reveni cu al doilea articol, în care voi povesti pe viu experiența avută și o voi ilustra cu fotografii personale!