International Baloon Fiesta (3- 6 octombrie 2013)

Anul acesta, în perioada 3- 6 octombrie 2013, se va desfășura la Baia Mare a treia ediție a International Baloon Fiesta (Festivalul International al Baloanelor). Am aflat de acest festival abia anul trecut, din relatările Loredanei Ionescu (blogger), și am fost ispirată de pasiunea ei pentru zbor și mai ales de fotografiile aeriene realizate de dânsa cu acea ocazie.

Zborul cu balonul îmi amintește de cărțile de pionierat științific și tehnic ale lui Jules Verne, de vremurile în care visarea era principalul stimulent al umanității iar banii doar un mijloc pentru a duce visul în lumea reală. Așa cum este și acum, de altfel.

În aprilie 2013, Aeroclubul României a inițiat, cu sprijinul organizatorilor International Baloon Fiesta din Baia Mare, o competiție între piloții de baloane cu aer cald, dar, judecând după comentariile participanților de pe pagina de Facebook, se pare că evenimentul a dezamăgit prin organizare și numărul redus de competitori.

Mai exact, Cupa României la zbor cu balonul cu aer cald s-a desfășurat în altă locație decât cea prevăzută inițial și a durat foarte puțin. Deși organizatorii au anunțat schimbările pe pagina de Facebook a evenimentului, cel mai probabil spectatorii nu au aflat noutățile în timp util. Aceste schimbări de planuri pe ultima sută de metri nu sunt o noutate în lumea aviației. Bucharest International Air Show fusese inițial proiectat pentru a se desfășura pe parcursul a două zile, dar retragerea cauzată de lipsuri materiale ale Forțelor Aeriene din MApN au determinat restrângea evenimentului la o singură zi. De asemenea, să nu uităm că aviația, mai mult decât alte evenimente, depinde de condițiile meteo. Ploaia sau vântul mai puternic sunt cauze posibile ale amânării sau chiar a sistării unui eveniment de acest gen.

De ce ar merita să mergem la International Baloon Fiesta? Pentru că, dincolo de singularitatea evenimentului, organizatorii oferă posibilitatea spectatorilor de a testa un zbor cu balonul cu aer cald captiv (adică balonul va fi în permanență legat de pământ prin funii de legătură). Pentru a vedea cât de frumoasă este panorama dintr-un balon cu aer cald, am preluat fotografii de pe profilul de Facebook al festivalului, dar și de pe profilele pasionaților de zbor cu balonul cu aer cald.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *