Orange și Siveco, două inițiative lăudabile

Două inițiative ale unor branduri importante din România mi-au captat atenția în ultimele zile. Pentru pasionații de tehnologie, pentru cei cu viziune asupra viitorului, ele constituie provocări demne de toată atenția.

Primul proiect este lansat de Orange, care oferă în teste telefoane Nokia Lumia 925. Atenție! Regulamentul prevede ca participanții să fie logați în contul Orange atunci când postează răspunsul la întrebarea : de ce ți-ai dori un Nokia Lumia 925 în teste? Precizez că dintre cele 30 de persoane desemnate să primească un telefon în teste, doar 3 îl vor primi definitiv, după scrierea unui review, probabil pe site-ul Orange.

Nokia Lumia 925 este un smartphone cu sistem de operare Windows Phone 8 și cu aplicații Nokia. Are o cameră foto de 8,1 MP și procesor dual-core, plus memorie de 16 Gb. Conectivitatea sa este completă, având sisteme wireless, bluetooth și 2G/ 3G/ 4G. Telefonul se încarcă wireless, fiind prevăzut cu o carcasă specială pentru această activitate.

Nu știu cine mă crede pe cuvânt, dar sunt foarte curioasă în ce privește sistemul de operare Windows Phone. Am avut ocazia de a testa principalele sisteme de operare, respectiv Adroid și IoS, iar acum Windows mi se pare o nouă redută pentru pasionații și utilizatorii de smartphone. Ca mine 🙂

Oare trebuie să fii musai specialist în gadgeturi ca să poți scrie despre ele? Eu aș scrie din perspectiva unui consumator obișnuit, cu cunoștințe de utilizare a tehnicii, nu de construire și dezvoltare a acesteia.

A doua provocare vine de la Siveco, care oferă pentru cei cu viziune tehnică produse Apple. Siveco și Hotnews au lansat publicului larg întrebarea What’s next? În tehnologie, bineînțeles. Avem dreptul de a posta două idei despre produse ale viitorului. Provocarea Sinevo mi se pare demnă se laudă, mai ales că pe site putem citi idei care mai de care mai originale ale celor care și-au scris visele. Oare au de gând cei de la Siveco să ne asculte doleanțele, să creeze aplicații sau tehnologii care acum sunt doar un vis? Ce să spun, întotdeauna am dorit să fiu inventator, dar niciodată nu am găsit drumul dintre vis și faptă. În plus, de cele mai multe ori visele mele erau de mult realități pentru alții. Cine știe, poate dacă voi posta o idee îndrăzneață pe site-ul What’s next?, o voi vedea, cât de curând, pusă în aplicare!

Ideile postate de vizionari pot fi votate prin contul de Facebook (e un must), iar persoana cu cele mai multe voturi câștigă un produs Apple (IPad 16 GB). Juriul va desemna alte trei persoane care vor câștiga premii în produse Apple.

Doriți să participați la cele două provocări? Eu vă doresc succes!

Lasă un răspuns