Unelte SEO pentru începători

Pentru că am căutat fără succes unelte SEO gratuite pentru începători și nu am găsit articole utile pentru mine în limba română, am deci să pun la dispoziție celor interesați aplicațiile identificate în blogurile scrise în limba engleză. M-am concentrat pe site-urile care oferă informații într-un stil accesibil tuturor cunoscătorilor de limbă engleză și pe acele site-uri care nu solicită utilizatorului să-și facă cont.

1. Woorank este o unealtă SEO completă, foarte apreciată de blogurile SEO din străinătate. Oferă o analiză gratuită și completă despre blog prin introducerea adresei URL în caseta Woorank și un scor final, defalcat pe componente precum trafic, prezența în social media, adaptarea la dispozitivele mobile, backlinkuri, securitate și multe altele. Raportul final sugerează moduri în care putem îmbunătăți scorul SEO final al blogului. Referitor la erorile de tip W3C, din câte am citit pe forumurile străine am înțeles că este o eroare des întâlnită până și la site-uri precum Facebook.com, și că sunt erori de sintaxă realizate de creatorii temelor de blog pe care le utilizăm. Woorank are și varianta plătită, în care probabil oferă mult mai multe soluții decât inițial.

2. Opensiteexplorer este un site care oferă o informație care pentru unii bloggări este crucială: cine oferă link-uri dofollow și cine oferă link-uri nofollow. Link-urile nofollow sunt cele care transmit page rank, pe când cele nofollow sunt link-uri care nu transmit autoritate, nefiind luate în considerare de Google atunci când calculează autoritatea unei pagini web. Pentru păstrarea page rank-ului, chiar specialiștii SEO ne sfătuiesc să folosim linkuri dofollow doar în cazul în care avem încredere în pagina respectivă; în caz contrar, orice penalizare suferită de acea pagină se poate răsfrânge asupra noastră.

3. Speed Test este un site care ne spune viteza de încărcare a blogului, element foarte important pentru obținerea unui scor SEO foarte bun. O pagină care se încarcă greu nu va fi niciodată apreciată la justa ei valoare, în ciuda conținutului unic și altor optimizări SEO.

4. SharedCount, SocialMention, Tweetreach sunt unelte care măsoara infuența blogului în social media. Oferă numărul de share-uri și like-uri Facebook, precum și numărul de tweet-uri și retweet-uri. Pentru cei dețin o pagină de Facebook pentru blog și doresc să știe mai multe despre fanii paginii, există unealta Facebook Insights.

5. BloggerLInkUp este o unealtă creată pentru bloggării de limbă engleză prin care se încurajează și se simplifică mult guest- posting-ul ca metodă corectă de obținere de backlink- uri. Site-ul funcționează ca o piață de guest- posturi atât pentru cei care doresc să găzduiască, cât și pentru cei care doresc să ofere un guest- post. De asemenea, guest- posting- ul este una dintre cele mai recomandate metode de creștere a page- rank-ului.

6. HootSuite, Klout sunt unelte care măsoară influența online a brandului sau a blogului deținut. Ambele necesită logare și conectarea contului de utilizator la conturile deținute pe site-urile social media precum Facebook, Tweeter, Google+, etc. Oferă date statistice privind impactul brandului în social media (număr share-uri, like-uri, tweet-uri, redistribuiri).

Sper că sugestiile mele sunt de folos tuturor celor interesați de SEO. Optimizare plăcută tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *