În numele Domnului, Omului sau Naturii?

Om- natură

Atât omul, cât și natura sunt creații ale lui Dumnezeu: există asemănări între ele?

Este natura o manifestare esențială a umanismului?

Este omul cea mai importantă forță a naturii?

Interesantă, grea și frumoasă tema de reflecție propusă de Nymphetamine pentru ediția 78 a Blog Power, prin care se remarcă, săptămână de săptămână, lideri de opinie în blogosfera românească. Tema propusă îmi amintește de răspunsul bunicii mele atunci când îi spuneam că vreau să trăiesc la țară, în mijlocul naturii, că orașul este plictisitor pentru mine: la țară e frumos când ești copil, maică, dar e mult de muncă…

Oare există ceva mai frumos decât susurul răurilor curate dintr-o localitate montană? Sau decât aerul cu miresme de brad și animalele care trăiesc alături de noi, cot la cot, până când zilele noastre se vor termina? Există ceva mai înălțator decât răsăritul soarelui chiar după fântâna din care bem apă de generații întregi? Poate egala vreo aplicație inteligentă sunetul real al unei mașini urcând cărările pieptișe de munte, cu scrâșnetul pietrișului sub anvelope și bucuria că trăim în mijlocul frumoasei, blândei, sălbaticei naturi? Îmi poate altcineva decât natura oferi, mai puternic, mai vibrant, sentimentul că sunt vie, împrejmuindu-mă cu miresme proaspete, puternice, pure, cu sunete vii de apă care curge, de ființă vie care își duce zilele în curtea mea?

Cred și acum că nu există ceva mai frumos decât natura terestră. Dar mai cred că există ceva mult mai puternic decât natura: omul. Și dacă sufletul meu religios îmi spune că Dumnezeu a creat omul ca o parte a naturii, încercând să aducă tuturor fericirea posibilă doar în Eden, sufletul meu uman îmi spune că omul l-a creat pe Dumnezeu ca să-i dea putere să treacă peste obstacolele puse în cale de natură. Cum altfel ar fi putut omul învinge furiile naturii, cele care îi măturau cu un val sau o adiere agoniseala de-o viață, decât prin credința că Dumnezeu îi va fi alături și-l va ajuta în slăbiciunea sa?

Ca să răspund la prima întrebare propusă de Nymphetamine spun: omul și natura sunt frați de aceleași molecule de carbon. Poate arătăm diferit, dar suntem niște componente identice dispuse în feluri diferite. Ca să trec puțin dincolo de întrebare, spun că omul, natura și Dumnezeu sunt identici și că nu știu cine pe cine a creat și cine a fost primul. Nu știu nici măcar dacă este bine că purtăm nume diferite. Nu cumva suntem aceeași ființă? Nu cumva noi oamenii suntem doar nefericiții care văd lumea scindată în mii de ființe, când ea este un tot unitar?

Ca să mă refer la a doua întrebare, spun că da, natura este esențială în orice manifestare umană. Tot ce am făcut până acum noi ca oameni a fost să imităm natura. Ne plimbăm cu metroul ca râmele, zburăm ca păsările, comunicăm la distanță prin sunete folosind nu mediul acvatic precum delfinii, ci telefoanele, și imităm comportamentul dominator al regilor savanei: dacă acum mii de ani ne împingeau să trăim în peșteri, acum noi suntem cei care împingem animalele sălbatice în cuști. Același joc, actori diferiți. Mai interesant va fi când omul va cunoaște mai bine natura extraterestră și când vom începe să ne extindem în Univers. Despre acestea însă cred că vă vor povesti urmașii urmașilor mei, dacă vor moșteni înclinația către cuvântul scris…

Este omul cea mai importantă forță a naturii? Din punctul meu de vedere, da! Adică, din câte știu eu și din câte văd eu din natura înconjurătoare. Clar, omul depășește orice barieră pusă de natură. A învățat să călătorească pe distanțe lungi, să stăpânească totul cu câteva click-uri, să construiască case solide, să se ferească de urgiile naturii. A crescut ca număr de oameni, ca număr de religii, în timp ce natura pare că se dă înfrântă.

Oare așa să fie? Nu cumva faptul că suntem încă muritori, în ciuda tuturor descoperirilor științifice și a îmblânzirii forțelor naturii, ne spune cam care este locul omului în triada om- natură- Dumnezeu? Oare moartea ne va unifica pe toți trei în aceeași ființă? Oare voi avea vreodată conștiința unui atom de carbon și a lui Dumnezeu, în același timp?

Nu știu să răspund la aceste întrebări. Undeva în sufletul meu cred că dacă nu ar fi existat Dumnezeu, oamenii ar fi inventat o aplicație mobilă cu acest nume. Că uimirea omului în fața splendorii naturii este cea care îl ambiționează să devină fiul rebel al Mamei Naturi, cea de ca aceasta va fi, într-o zi, atât de mândră…Și sper că nemurirea este o sumă de nașteri, dispariții și renașteri de ființe vii la care asistă, din îndepărtata istorie, chiar dinozaurii…

Au mai scris pe această temă: Liviu R, Nymphetamine, Serghei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *