De ce sunt hackerite blogurile și cum ne putem păzi de hackeri

 Atacul informatic asupra unui blog  poate însemna sfârșitul pentru acel blog, mai ales dacă bloggerul nu a făcut back-up periodic. Ce ar însemna să ai un blog de zece ani, să fie principala sursă de venit și să te trezești dimineața lipsit de miile de posturi, comentarii și îmbunătățiri în care ai investit bani și timp? Dar ce ar fi ca acest lucru să nu se întâmple niciodată?

Așadar, de ce sunt hackerite blogurile?

1. Pentru a beneficia de traficul blogului respectiv, pe care îl redirecționează spre site-ul propriu, odată cu toate benefeciile incluse. Un tip de hacking foarte periculos este acela în care blogul arată normal pentru utilizatori, dar motoarele de căutare identifică mii de linkuri noi și drept urmare cataloghează blogul ca fiind hackerit, excluzându-l din căutarile ulterioare.

2. Pentru a prelua datele personale stocate în blog, precum adresele de e-mail cu care se comentează pe blog, sau datele contului cu care îți plătești, online, temele sau diverse alte opțiuni pentru personalizarea blogului. Listele de emailuri sunt vândute unor terțe părți,  precum firmele care trimit mailuri de tip spam deși nu am intrat niciodată pe site-ul respectiv.

3. Pentru a introduce back-link-uri gratuite dinspre blogul tău spre blogurile sale sau ale partenerilor sau clienților săi. Gratuite pentru el, nu pentru cei care le cumpără.

4. Pentru a-și testa cunoștințele, pentru a-și crea o faimă printre ceilalți hackeri sau pentru a se răzbuna pe blogger.

Indiferent de motivul hackerului de a hackeri un blog, avem la dispoziție câteva măsuri de protecție împotriva atacurilor informatice de acest gen:

1. Stabilirea unei parole originale, compuse din litere și cifre, care să fie schimbată la intervale regulate. Milioane de conturi online se sparg doar prin încercarea de către hackeri a celor mai uzuale parole.

2. Realizarea a mai mult de un cont de administrator, cât mai diferit de primul cont din punct de vedere al numelui de utilizator și al parolei. Dacă hackerul reușește să spargă un cont, avem acces la cel de-al doilea cont de administrator.

3. Realizarea de back-up-uri ale blogului la intervale de timp regulate și salvarea datelor într-un loc sigur, eventual și în spațiu cloud.

4. Actualizează permanent atât versiunea de WordPress, dar și plugin-urile pe care le folosești în caz că utilizezi WordPress instalat. Blogurile care rulează versiuni neactualizate sunt cele  mai susceptibile atacului, întrucât hackerii identifică slăbiciunile remediate de noua versiune de WordPress, iar apoi atacă blogurile neactualizate  exact în punctele slabe.

5. Nu prelua teme sau plugin- uri gratuite de pe site-uri neautorizate. Actualizează mereu antivirusul. Nu instala programe de pe site-uride torente, majoritatea sunt crack-uite și pot conținesecvențe de viruși.

6. Când te loghezi în contul de hosting, folosește conexiunea sigură HTTPS  în loc de http.

7. Utilizează plug-in-uri care sporesc securitatea blogului tău, precum: Online Backup for WordPress, Hide Login (ascunde panoul de logare), Limit Login Attmpts (limitează numărul de încercări de logare), All-in-one Security& Firewall. Toate se găsesc pe site-ul oficial, wordpress.org/plugins/.

Lasă un răspuns