7 ani de ghinion cui NU citește postarea aceasta

Am trăit într-o comunitate în care norocul și ghinionul influențează destinele tuturor. Ele sunt calități ce se dau de către ursitoare la nașterea fiecărui om și care se pot schimba într-o clipită dacă superi pe cine nu trebuie, adică pe cineva cu puteri magice.

– 7 ani de ghinion să ai, conașule, a fost propoziția care mi-a schimbat copilăria. În mijlocul străzii de acum 30 de ani, ochii mei de copil au văzut o scenă magică spre horror: conașul trecuse cu calul peste găina unei țigănci bătrâne care se spunea că ar fi fost vrăjitoare. Și după 7 ani, omul acela era ruinat: nu mai avea familie, casa stătea să cadă pe el, sănătatea era la pământ. După alți  ani, lumea deja uitase de existența lui…

Cum să nu crezi în ghinion, când peste tot vezi cum viața împarte tuturor după merite numai de ea știute? De ce într-o familie se nasc copii bolnavi, iar în altă familie  copii frumoși și sănătoși? De ce unii sunt plini de energie și vitalitate și reușesc în tot ce-și propun, iar alții sunt permament victimele celor din jur? De ce unii sunt bogați, frumoși și celebri iar alții sunt săraci, drogați și anonimi? Dincolo de explicațiile logice, pertinente, cum că unul e mai muncitor sau mai cinstit, ce se află? Magie și mister! Ghinion sau noroc! Pur și simplu unii sunt plini de noroc iar alții sunt loviți de ghinion!

Cunoaștem toți familii lovite de ghinioane: copii bolnavi, șomeri, alcoolism, decese violente.  Aceste nefericite familii sunt ocolite de ceilalți tocmai din superstiția că ghinionul se ia. Altfel, cum ne putem explica faptul că oamenii plini de bani, frumusețe și fericire sunt cei mai iubiți, cei mai căutați, și că cei loviți de ghinion sunt ocoliți și ignorați?

Faptele care aduc ghinion sunt: să treci strada înaintea unei pisici negre, cu antidotul să faci 3 pași înapoi; să spargi o oglindă, cu antidotul să culegi toate cioburile și să le arunci într-o apă curgătoare; să verși sarea și piperul, cu antidotul să le aduni și să le arunci peste umăr; să nu votezi acest articol duminică la Most Wanted Blog, cu antidotul să votezi articolul la MWB :).

O reînviere a superstițiilor despre ghinion este moda Feng-Shui, care se bazează pe faptul că un anumit mod de aranjare a interiorului aduce mai mult noroc decât altul. Eu nu am citit despre Feng Shui, am trecut de perioada în care credeam în superstiții, dar cred în roata vieții și în modul în care norocul de azi e ghinionul de mâine și viceversa. De exemplu ai ghinionul de a rata un examen important de angajare și apoi afli că firma a dat faliment…

Da, cred în ghinion și noroc și în relativitatea lor, așa cum cred în bine și rău dar și în nuanțele de gri. Însă există o difență între ghinioanele pe care le putem invinge și cele care ne înving. Mai exact, singurul mare ghinion pe care îl poate avea cineva este să nu mai lupte cu ghinionul său. Sau, vorba epigramistului Constantin Popescu Făget:

Cu eșec după eșec/ Soața îi zice că-i berbec/ Da-n final întoarse foaia/ Afirmând că-i prost ca oaia!

Norocul bate la ușă o singură dată, dar ghinionul are mai multă răbdare (Laurence Peter)

Culmea ghinionului? Să porți ghinion unei pisici negre!

Rădem noi râdem, dar câte pisici au fost sacrificate pe altarul superstițiilor noastre, numai Dumnezeu știe…

Articol scris pentru ediția 80 a Blog Power pe o temă propusă de  Liviu Bimbea:

Ghinioanele

Povești trăite sau auzite de la gura lumii

Ghinioanele sunt chiar ghinioane?

Pot fi evitate ghinioanele?

Alte articole: http://abbilbal.blogspot.ro/2013/08/ghinionul-meu.html, http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/08/ziua-neagra-si-pisica-13.html.

Lasă un răspuns