Evenimente și concerte de final de august

La final de august parcă s-ar fi înțeles toți artiștii să ne frecventeze. E de înțeles, orașul e turistic, vara pe sfârșite, Delta la o aruncătură de băț, fotografii amatori avizi de imagini și perspective noi. Iar eu, ca furnica prevăzătoare, adun impresii care să-mi țină sufletul plin în anotimpul care mi-a răcit diminețile.

Week-endul trecut a avut loc un eveniment sponsorizat de Avon, intitulat: Culoarea orașului tău. În mijlocul Pieței Mircea cel Bătrân au fost amplasate patru porți de culori diferite care contabilizau numărul de persoane care treceau pe sub ele. Poarta cea mai frecventată a fost cea care a stabilit culoarea orașului Tulcea. Pe lângă produsele oferite spre vânzare, Avon a oferit mici atenții celor care au venit la eveniment: culori de colorat pentru copii, fișe de colorat cu temă cosmetică, acadele, mostre de ruj, un clovn foarte colorat și un joc de Darts. O tombolă a oferit trecătorilor diverse premii.

Week-endul acesta a avut loc festivalul anual Rowmania, al cărei figură emblematică este Ivan Patzaichin, celebrul campion mondial la caiac- canoe. Pe lângă competiția deja tradițională de caiace, anul acesta festivalul a inclus și un concurs de triatlon. Atât la Casa Avramide, cât și pe scena de pe faleză au fost organizate concerte de muzică braziliană, rock și taraf țigănesc.

Concertul de muzică braziliană a avut loc vineri la Casa Avramide. Au cântat Gabriela Costa (voce) și Alex Man (chitară). Melodiile au fost precum mă așteptam, majoritatea cu un tempo lent, de tăiat venele, dar au fost și melodii mai rapide. Vocea solistei m-a impresionat prin căldură și feminitate.

Sâmbătă seara au avut loc alte două concerte deosebite, primul al Adei Milea, pe care am ascultat-o pentru prima oară live. Concertul dânsei a avut loc la Casa Avramide, unde a strâns un număr ridicat de admiratori pe care i-a amuzat prin texte originale, interpretare jucăușă și expresivitate actoricească.

Seara a continuat spectaculos cu concertul formației The Rock, care a adus un omagiu titanului AC/DC cu solistul Daniel Ignat care a intrat foarte frumos în spiritul AC/DC, un chitarist rus, un tobar german și un alt chitarist român. Melodia Thunderstruck a energizat publicul de toate vârstele.

Cireașa de pe tort a serii a constituit-o un taraf țigănesc autentic, incluzând vioară, acordeoane, țambal, fluier și alte instrumente muzicale. Spectacolul a fost foarte bine întâmpinat de public, care a dansat în fața scenei. Solistul care cânta la vioară a făcut și o demonstrație de virtuozitate cântând cu fire de arcuș ale viorii, procedeu pe care nu l-am mai văzut niciodată pe viu.

Spectacolele nu s-au terminat, urmând ca în seara aceasta să concerteze chitaristul Călin Grigoriu și prietenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *